În curgerea vremurilor, Bisericile Ortodoxe locale și-au îmbogățit tezaurul spiritual înscriind în calendarele lor, alături de marii Sfinți ai Ortodoxiei ecumenice, noi nume de sfinți din rândul fiilor lor. În evlavia credincioșilor noștri n-a lipsit niciodată cinstirea unor vrednici trăitori, mărturisitori și apărători ai dreptei credințe, flori alese ale spiritualității românești din rândurile credincioșilor, cuvioșilor, preoților și ierarhilor Bisericii noastre, chiar înainte de proclamarea cinstirii lor printr-un act sinodal.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 28 februarie 1950, a făcut începutul canonizării sfinților de origine românească, hotărând: Cuvioșii ieromonahi Visarion Sarai și Sofronie din Cioara și drept-credinciosul țăran Oprea Nicolae (Miclăuș) din Săliștea Sibiului, toți trei luptători împotriva unirii religioase cu Roma, în sec. XVIII, vor fi cinstiți cu titlul de „mărturisitori” și cu zi comună de pomenire la 21 octombrie (ziua Reîntregirii Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania).
Cuviosul Mărturisitor Sofronie de la Cioara
Părintele Sofronie era de loc din satul Cioara-Sebeș, județul Alba. Fiind de mic foarte iubitor de Dumnezeu a primit schima monahală la una din sihăstriile Țării Românești, ajungând vestit sihastru și împlinitor al Evangheliei lui Hristos.
În anul 1756, întorcându-se în satul natal, a întemeiat o mică sihăstrie în pădurile din împrejurimi, cunoscută sub numele de „Schitul Cioara” adunând acolo și câțiva ucenici. Apoi, văzând asuprirea și nedreptatea la care erau supuși românii ardeleni ortodocși, a umblat ani de zile prin satele din Ardeal, îndemnând credincioșii să păzească cu sfințenie dreapta credință ortodoxă. Pentru aceasta, la porunca craiului Ardealului, a fost bătut cumplit și întemnițat. După cea a ieșit din închisoare, a început iarăși a mărturisi credință străbună în satele din Munții Apuseni. A fost iarăși chinuit pentru Hristos și închis în temniță. Eliberat, mai apoi la rugăciunile credincioșilor, la 14 februarie în anul 1761 a adunat un „mare sobor” în orașul Alba Iulia, cerând egalitate în drepturi poporului român și episcop ortodox pentru credincioșii din Ardeal.
În același an, văzându-și dorința împlinită, s-a retras la mănăstirea Curtea de Argeș, unde s-a săvârșit cu pace, dându-și sufletul în mâinile lui Hristos.
Cuviosul Visarion Mărturisitorul
S-a născut în Bosnia în anul 1714 și a primit încă de la Sfântul Botez numele de Nicolae. Călătorind prin multe locașuri de închinare a poposit și la Locurile Sfinte. La mănăstirea Sfântul Sava de lângă Ierusalim a îmbrăcat schima monahicească, primind numele de Visarion. După un timp a mers în Slovenia și s-a așezat la mănastirea Pacra, unde a fost hirotonit preot.
La trei ani după hirotonie cuviosul Visarion a revăzut Locurile Sfinte. După întoarcerea sa din această călătorie a venit în Ardeal, unde catolicii căutau prin silnicie să smulgă credința din sufletele românilor ortodocși. În drum spre Sibiu a fost prins de cârmuitorii vremii și a fost dus la judecată. În fața juraților el a stat drept și fără frică, mărturisind că dreapta credință a Bisericii Răsăritului este singura, adevărată și mântuitoare. Pentru această destăinuire cuviosul Visarion a fost închis în temnița din Kufstein, unde după grele suferințe, departe de lume, dar aproape de Cel care împarte cununile vieții celor vrednici, s-a mutat către Domnul.
Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Săliște
Născut în Săliștea Sibiului, pe vremea împărătesei Maria Tereza (1740-1780), Oprea Nicolae era plugar. El trăia împreună cu soția și copii lui o viață de bună cucernicie.
În acel timp, împărăteasa făcea multă nedreptate credincioșilor ortodocși, obligându-i să se unească cu Roma; distrugea bisericile, izgonea preoții, iar pe cei care se opuneau îi supunea la biruri, chiar întemnițându-i.
În aceste condiții vitrege și de asuprire, evlaviosul Oprea a pornit lupta pentru apărarea dreptei credințe, căutând prin munții și văile săliștene, români credincioși care s-au alăturat acestei cauze sfinte.
Deoarece s-a înfățișat înaintea căpeteniei de la cârma țării, cerând oprirea prigoanelor și „sloboda mărturisire a dreptei credințe”, el a fost mustrat și amenințat cu temnița și chiar cu moartea, dacă, nu se „pleacă unirii cu Roma”. În toamna anului 1748, mărturisitorul Oprea a plecat la Viena cu dorința de a-i prezenta adevărul împărătesei, cearându-i libertate pentru Legea Răsăritului, arătând că unirea cu Roma s-a făcut fără știrea poporului și cu știința unui număr infim de preoți.
Împărăteasa i-a ascultat plângerea, dar cu toate acestea a hotărât ca prigoana să continue, iar Oprea să fie întemnițat, îndată ce va ajunge în Ardeal. În anul 1752, nemaiputând răbda suferințele semenilor săi, viitorul mucenic pentru Hristos a revenit la Viena și a cerut din nou împărătesei oprirea prigoanelor, menționând următoarele: „sau vlădică de legea noastră, sau drum slobod să plecăm din țară”. Împărăteasa a ordonat ca Oprea să fie prins și condamnat la temniță pe viață, în cetatea Kufstein din Tirol. În aceste vitrege condiții Oprea Miclăuș a trecut la cele veșnice.
Privindu-le chipurile să ne îndreptăm cugetele către Hristos Domnul, chemându-i la ceas de rugăciune și urmându-le faptele prin credință și mărturisire dreaptă.
Luptătorilor pentru Ortodoxie, ca niște îngerești trâmbițe ați înviorat în suflete îndrăznirea mărturisirii dreptei credințe și, ca niște înțelepți propovăduitori, pe popor l-ați hrănit cu dreaptă și luminată învă ț ătură. Mari au fost ostenelile lucrării voastre; mare și osârdia propovăduirii; mare a fost și rodul luptei voastre drepte, pururea pomeni ț ilor ostași ai lui Hristos.
Sfântul preot Ioan din Galeş a fost hirotonit în Ţara Românească, în lipsa unui episcop ortodox în Transilvania. S-a numărat printre cei mai îndrăzneţi apărători ai credinţei ortodoxe, în faţa încercărilor autorităţilor habsburgice de a impune unirea cu Biserica papală. În anul 1756 a fost arestat şi dus în lanţuri la Sibiu. Împărăteasa Maria Tereza a dat ordin să fie dus în închisoarea cetăţii Deva, urmând să fie reţinut acolo până la moarte. Dar, spre sfârşitul anului următor a fost dus sub aspră pază militară la închisoarea de la Graz, în Austria. Un cronicar braşovean – Radu Duma – scria că în anul 1776, câţiva negustori din Braşov l-au cercetat în închisoare, mărturisindu-le că ,,mai bine va muri acolo, decât să-şi lase credinţa strămoşească”.
Mai târziu a fost mutat în închisoarea din Kufstein, unde îşi sfârşiseră viaţa şi alţi doi mărturisitori şi mucenici ai Ortodoxiei transilvane. În anul 1780 un alt întemniţat de aici, sârbul Ghenadie Vasici, a reuşit să trimită o scrisoare împărătesei Ecaterina a II-a şi Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, prin care ruga să se intervină pentru eliberarea lui. Între altele, scria: „Aici, în fortăreaţă, este şi un preot român din Transilvania, cu numele Ioan, care pătimeşte în robie de 24 de ani pentru credinţa ortodoxă”. Acesta era preotul Ioan din Galeş, cel întemniţat în 1756, deci cu 24 de ani în urmă.
Sfântul Moise Măcinic din Sibiel a fost hirotonit la Bucureşti de Mitropolitul Neofit al Ţării Româneşti, prin anul 1746. Ridicându-se împotriva uniaţiei, a fost prins şi întemniţat la Sibiu, unde a pătimit timp de 17 luni. A fost eliberat din închisoare cu condiţia de a nu mai săvârşi cele ale preoţiei, şi a trăi şi a munci ca un simplu ţăran. În anul 1752 a fost delegat, alături de credinciosul Nicolae Oprea din Sălişte, să plece la Viena pentru a prezenta împărătesei Maria Tereza plângerea credincioşilor din părţile de sud ale Transilvaniei (Făgăraş, Sibiu, Sebeş şi Orăştie), prin care cereau drepturi pentru Biserica Ortodoxă. Au fost primiţi de împărăteasă, dar, în loc să li se dea un răspuns la plângerea lor, au fost aruncaţi în fioroasa închisoare Kufstein, din Munţii Tirolului. În anii care au urmat, reprezentanţii clerului şi ai credincioşilor ortodocşi din Transilvania au cerut în mai multe rânduri autorităţilor habsburgice să elibereze pe cei doi captivi. La 24 iulie 1784, Stana, soţia lui Oprea, ruga pe împăratul Iosif al II-lea să-l elibereze după o robie de 32 de ani. Conducerea închisorii raporta că nu se mai ştie nimic despre el. Înseamnă că amândoi şi-au sfârşit zilele în temniţa de la Kufstein, jertfindu-şi viaţa pentru credinţa ortodoxă, câştigând însă cununa muceniciei.
Pentru mărturia lor ortodoxă şi moartea lor martirică, aceşti cinci Mărturisitori din Ardeal sunt cinstiţi ca Sfinţi de către obştea credincioşilor de pretutindeni şi mai cu seamă de cei din mijlocul cărora s-au ridicat.