mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro
Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează în perioada 4 – 13 noiembrie 2025, un Pelerinaj în Insula Eghina, la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul. În peisajul spiritual ortodox Sfântul Nectarie ocupă un loc privilegiat în inimile multor credincioși, care îl iau ca patron spiritual și îl cheamă în rugăciunile lor.
Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Ioan Rusu, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, Sfântul Patapie Tămăduitorul, Sfinții Cuvioși David și Iacov Țalikis din Insula Evvia făcătorii de minuni şi mulţi alţii. Timp de 10 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate.
         Prețul întregului pachet se ridică la valoarea de … Euro/persoană.  
Servicii incluse:
  • Transport cu autocar 50 locuri
  • 7 nopţi cazare la hoteluri de 3* şi 4*
  • mic dejun și cină incluse în Grecia
  • Preot însoțitor din țară: 
    • Nu sunt incluse în preţ:
      FOARTE IMPORTANT: Începând cu data de 1 IANUARIE 2024 și conform noilor reglementări introduse de guvernul elen, clienții care călătoresc în Grecia vor fi taxați cu „Taxa de rezistență la schimbări climatice”, care va trebui să fie plătită direct de către oaspeții hotelului.
      Taxa se va aplica pe cameră, pe noapte și va trebui plătită la sosire. La acest program de pelerinaj pentru cele 7 cazări în Grecia taxa de noapte este de aproximativ 25 euro/persoană total.
         Cazarea la București … ron/persoană dus-întors(cu mic dejun inclus) single … ron
  • asigurare medicală în funcție de vârstă(OBLIGATORIE)
  • asigurarea STORNO și MEDICALĂ în funcție de vârstă (OPȚIONALĂ).
  • intrări la obiective turistice( aprox.  15 euro de persoană/TOTAL)
  • ferry-boat Insula Evia, Insula Eghina și Insula Corfu(aproximativ … de euro de persoană/TOTAL)
  • Camera SINGLE …EURO/persoană în Grecia

Acte necesare: CARTE de IDENTITATE(NU SUNT VALABILE BULETINELE VECHI) sau pașaport

    • Urcarea și așezarea în autocar se face în ordinea înscrierilor ca urmare a plății avansului de 300 euro/persoană.
 
Calendarul și itinerariul pelerinajului:
  • ZIUA I:(marți)Plecarea de la Cluj-Napoca la ora 09.30 de la SALA SPORTURILOR HORIA DEMIAN) – Alba Iulia –  Sibiu – București(cazare la hotel);
  • ZIUA II:(miercuri) București(plecăm la ora 5.00 DIMINEAȚA) – BULGARIA – Kulata – Promahonas – Thesalonik –  pe numele său grecesc Thessaloniki, Salonic este al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia. Thessaloniki a dăruit Greciei unii dintre cei mai bunii cântăreţi, artişti, poeţi şi filozofi. Aşezat lângă mare, oraşul a fost întemeiat în anul 316 Î.C. de regele macedonean Kassandros şi poartă numele soţiei sale, Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare.  În Thesalonic vom vizita cele mai reprezentative biserici: Biserica cu moaştele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Biserica Sf. Teodora (moaştele Sf. Teodora şi a Sf. David Tesalonicianul) Biserica Sf. Sofia (moaştele Sf. Vasile Milostivul) – Biserica mitropolitană cu închinare la moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama arhiepiscopul Tesalonicului. Paralia Katerini (cazare+cina);
  • ZIUA III: Mic dejun. Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul(închinare la moaștele Sfântului Efrem Sirul și la o părticică din moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina) –  Complexul Monastic de la Meteora. După Sfântul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă. Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. În prezent din cele 24 mănăstiri, doar 6 sunt bine conservate şi constituie o puternică atracţie atât pentru pelerini cât şi pentru turiştii din întreaga lume: Mânăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânăstirea Sfântul Ştefan şi Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale – orașul Kalambaka (cazare+cina);
  • Ziua IV: Mic dejun. Igoumenitza – Insula CorfuCatedrala Sf. Spiridon (închinare la moaştele Sf. Ierarh Spiridon). Având cel mai înalt turn din oraş, Biserica Sfântul Spiridon poate fi văzută de aproape oriunde ar fi privit oraşul. Biserica a fost construită în anul 1596. Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în această localitate în anul 1453. Sfântul Spiridon face mari minuni şi astăzi, cea mai vădită dintre ele fiind aceea că papucii din picioarele sfintelor sale Moaşte, în raclă, se tocesc în timp, nimeni umblând la ei. Astfel, papucii Sfântului Spiridon trebuie schimbaţi periodic. Acesta este semnul că Sfântul umblă neîncetat prin lume, spre a asculta şi împlini rugăciunile celor ce îl cheamă în ajutor (cazare+cina în orașul Patra);
  • ZIUA V: Mic dejun. Patra (ne închinăm la moaştele Sfântului Apostol Andrei)CANALUL CORINT –Canalul Corint este un loc unic, de unde poţi admira atât Marea Egee cât şi Marea Ionică. Are o lungime de 6343 metri, lăţimea variază între 21 şi 25 de metri iar adâncimea apei este de peste opt metri– Mănăstirea Sfântului Patapie (cu închinare la moaştele Cuviosului Patapie Tămăduitor al bolnavilor de cancer şi la moaştele Sfintei Ipomoni). Mănăstirea se află aşezată pe înălţimile din jurul Corintului cu o priveliște de basm. Moaştele făcătoare de minuni ale Cuviosului Patapie sunt aşezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. În grota alăturată celei care adăposteşte moaştele,  este grota în care a vieţuit şi s-a nevoit sfântul ocrotitor al locului. Cuviosul Patapie este cunoscut ca unul dintre sfinţii tămăduitori de cancer. Mănăstirea Sfânta Irina Hrisovalantou(Sfânta Irina este foarte iubită pentru faptul că răspunde grabnic la rugaciuni, fiind cunoscută ca facătoare de minuni. Oricine se roagă ei cu credință primește ajutor și mângâiere. Cele mai multe minuni au loc cu femeile care nu pot avea copii – https://pravila.ro/sfanta-irina-hrisovalantou-care-a-primit-mere-din-rai-28-iulie/) – Cazare și cină în Nea Makri;
  • ZIUA VI: Mic dejun la pachet. Trezire matinală la ora 05.00 dimineața și plecare spre Insula Eghina. Participare la slujba prilejuită de Sărbătoarea Sf. Nectarie din Eghina. Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina este cunoscută mai ales pentru păstrarea în măreaţa ei biserică a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, grabnic ajutator bolnavilor de cancer. Recent canonizat de către Biserica Ortodoxă a Greciei, Sfântul Nectarie a fost episcop de Pentapole şi ctitor al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina.Moaştele acestuia se păstrează astăzi în interiorul mănăstirii, fiind puse spre închinarea pelerinilor ce vin cu credinţă la acestea.(cazare și cină în Nea Makri);
  • Ziua VII  Mic dejun. Mănăstirea Sfântului Efrem din Nea Makri (închinare la moaştele Sfântului Efrem cel Nou grabnic ajutătorul și tămăduitorul)Mănăstirea PANTOCRATOR(secol XI – era cel mai mare loc de pelerinaj din Balcani) – Mănăstirea Schimbarea la Față din Milesi și Chilia Sfântului Porfirie Kavsokalivitul Aflată în apropierea Atenei, Mănăstirea Schimbarea la Faţă din Milesi este îndeobşte cunoscută drept ctitoria Cuviosului Porfirie Kafsokalivitul – Insula Evvia(Eretria) (cazare+cina);
  • ZIUA VIII: Mic dejun. Insula Evia (închinare la moaștele Sfântului Ioan Rusu) Insula Evia este una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei şi a doua ca mărime după Creta. Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul adăposteşte, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume, atât pentru nenumăratele lui minuni, cât şi pentru deosebita lui viaţă în Hristos. Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) Mănăstirea Kato Xenia, cu deosebită bucurie şi evlavie, păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine. Brâul este ţesut din păr de cămilă şi, alături de Cinstitul Ei Acoperământ, constituie singura mărturie preţioasă ce se păstrează din viaţa ei pământească. Paralia Katerini (cazare+cina).
  • ZIUA IX: Mic dejun. Plecare spre România(cazare în București la hotel – sosire orele 23.00 – 24.00).
  • ZIUA X: Mic dejun. Joi 13 noiembrie 2025 în cursul serii vom ajunge la Cluj-Napoca(aprox. orele 18.00 – 19.00)

Pin It on Pinterest

Share This