Cluj-Napoca – Mănăstirea Schimbarea la Față de la VOIVODENI – Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la STRÂMBA(închinare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului) – Grădina Zmeilor din Gâlgăul Almașului(un ţinut unic în România – una dintre cele mai spectaculoase rezervaţii naturale din Transilvania. La poalele dealului Dumbrava, în apropiere de Jibou, judeţul Sălaj, se întinde un ţinut unic în România: Grădina Zmeilor. Dacă ai ajuns din întâmplare aici, fără să cunoşti povestea locului, vei avea impresia că te înşeală privirea, şi, cumva, ai aterizat din întâmplare în Meteora grecilor. Nici vorbă. Te afli în Grădina Zmeilor, o arie naturală protejată care cuprinde un ansamblu neregulat de stânci. Acest loc plin de legende şi poveşti interesante te va cuceri din prima clipă. Grădina Zmeilor este considerată a fi una dintre cele mai frumoase rezervaţii naturale din Transilvania. Ansamblul neregulat de stânci s-a format în sute şi chiar mii de ani, sub acţiunea ploilor, a zăpezilor, a vântului şi a prăbuşirilor concomitente de teren. Solul din care sunt plămădite statuile din Grădina Zmeilor are culori diverse, de la cenuşiu închis până la diferite nuanţe de galben. Fiecare stâncă îşi are propria poveste şi propriul nume. Astfel, în grădina Zmeilor veţi face cunoştinţă cu Fata Cătanii, Zmeul și Zmeoaica, Eva, Căpitanul, Soldații, Degeţelul, Moşul şi Dorobanțul. Gradina Zmeilor este o arie protejata de interes national, rezervatie naturala de tip geologic si peisagistic, situata în judetul Salaj, pe teritoriul administrativ al comunei Balan. Aria naturala protejata se afla în partea central-estica a judetului Salaj, la 10 km. distanta fata de orasul Jibou, în bazinul Almasului, în teritoriul vestic satului Gâlgau Almasului si se întinde pe o suprafata de 2 hectare. Rezervatia naturala Gradina Zmeilor declarata arie protejata prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000, cuprinde un ansamblu neregulat de stânci cu numele de: ” Fata Catanii, Zmeul si Zmeoaica, Mosu, Calugarii, Capitanul, Soldatii, Eva, Dorobantul, Degetelul, Sfinxul” , cu forme bizare (turnuri, ciuperci, ace, abrupturi stâncoase), dispuse la baza dealului „Dumbrava”, formate prin actiunea aerului (înghet-dezghet, vânt, temperatura), a apei (spalare, siroire) si a proceselor gravitationale (prabusiri, surpari). Gradina Zmeilor este denumirea ce apare în ghidurile turistice însa localnicii îi mai spun si “Fata Catanii”, dupa legenda ce povesteste despre o fata îndragostita de o catana si transformata în stana de piatra de blestemul mamei vitrege) – Grădina Botanică a Institutului de cercetări Biologice „Vasile Fati” de la Jibou(printre cele mai frumoase grădini botanice din Europa. Construită în perioada anilor 1959-1968 dupa ideea și proiectul profesorului de biologie Vasile Fati, grădina este azi considearată a fi una dintre cele mai frumoase din Europa. Proiectul a fost modernizat în anii 1978-1982. Suprafața grădinii botanice este de 24 ha și este amplasată la altitudinea de 272 metri, cu un relief cu mari denivelări, dar și cu suprafețe plane. Întreg complexul este organizat pe sectoare, având în componență diferite zone care grupează plantele dupa criterii științifice, un complex de sere colecționare, de microproducție și cercetare, un acvariu, un parc zoo și o grădină japoneză. Aici s-a dezvoltat un bogat fond dendrologic de plante exotice, pornindu-se de la plantația de bază a acestui sector care datează din anul 1781, conținând numeroase și valoroase specii exotice lemnoase. “Serele botanice adăpostesc colecții variate și valoroase de plante tropicale, subtropicale și mediteraneene, plantele fiind grupate sistematic sau ecologic. Grădina mai dispune de un pavilion înalt pentru colecția de palmieri și de un acvariu pentru colecții de plante tropicale, de un sector de plante utile, de un imens sector de plante ornamentale, de ierbar și piese de muzeu. Anual Grădina Botanică publică un catalog de semințe (Index Seminum). Acesta este distribuit la peste 450 de grădini botanice din întreaga lume și la diferite institute de cercetări botanice)– Mănăstirea Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul de la Bobota – Mănăstirea Sfânta Treime de la BIC – Zalău – Cluj-Napoca.
Preţ: 130 RON
- Transport cu microbus/autocar.
- Ghidaj şi asistenţă religioasă:
Informaţii şi înscrieri:
Centrul de Pelerinaje „Renașterea”
Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr.2,
Tel. 0264 431 020 sau 0723 58 38 22.
(Plecarea la ora 07.00 dimineața de la Sala Sporturilor Horia Demian)
PRETUL NU INCLUDE:
TAXA de INTRARE la Grădina Botanică din Jibou:
Adulți -20 lei
Elevi/Studenți/Pensionari – 10 lei;
Copii sub 7 ani – gratuit;
Persoane cu handicap – gratuit;