Mănăstirea, aflată pe coama unui deal, într-un loc cu o priveliște aparte, este cunoscută de localnici ca Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul de la Sânger-Chimitelnic (dupa vechea denumire a satului). Tradiția, consemneaza că pe aceste locuri, în trecutul îndepărtat, s-ar fi înălțat cândva turlele unei mănăstiri care impresionau din depărtare călătorii. Cu toate acestea, vechea mănăstire s-a pierdut în negura vremii, iar începuturile noii mănăstiri sunt recente. Între anii 1994 – 2001, la inițiativa preotului Ioan Lazăr, cândva preot paroh în satul Chimitelnic, s-au ridicat clădirile actuale: biserica, stăreția (corpul de chilii) și altarul de vară. Apoi, între 2001 – 2008, mănăstirea a fost abandonată, din lipsă de personal monahal, înainte de a fi finalizate complet lucrările. Biserica nu este pictată, însă, de la venirea soborului actual, în ea se oficiază cu regularitate toate slujbele, iar cadrul pitoresc al locului, nu departe de salba de lacuri de la Zau de Câmpie, face ca mănăstirea să fie cercetată de căutătorii de liniște și reconfortare sufletească.
Cluj-Napoca – Mănăstirea Sfântul Proroc Ilie de la SÂNGER(participare la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului) – Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la RECEA – Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda – Cluj-Napoca.
Preţ: 110 RON
Informaţii şi înscrieri:
Centrul de Pelerinaje „Renașterea”
Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, nr.2,
Tel. 0264 431 020 sau 0723 58 38 22.
(Plecarea la ora 08.00 de la Sala Sporturilor Horia Demian)