mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează, în perioada 2023, Pelerinaj-Circuit în Grecia.

Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum  Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou şi mulţi alţii. Timp de 7 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate. Sfântul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor – chiar si a celor asa-zis incurabile – datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic. Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Grabnic Ajutător în toate nevoile„.

ZIUA 1:  2023(joi): Cluj-Napoca(Prezența OBLIGATORIE la ora 09.30 la SALA SPORTURILOR HORIA DEMIAN) – Alba Iulia – Sibiu – București(cazare în București la hotel);

ZIUA 2: 20 octombrie 2023(vineri) București(Ora 5.00 DIMINEAȚA) – BULGARIA – Mănăstirea de la RILA(cea mai mare şi mai frumoasă mănăstire din Bulgaria, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, închinare la moaștele Sfântului Ioan de Rila făcătorul de minuni)–Kulata–Promahonas – Cazare la Paralia Katerini la malul Mării Egee(cazare+cină); 

 ZIUA 3: 21 octombrie 2023(sâmbătă):   Mănăstirea Sfântului Efrem Sirul(ne vom închina la o parte din moaștele Sf. Efrem Sirul-mâna dreaptă și la o părticiă din moaștele Sf. Mucenițe Ecaterina de la Muntele Sinai) – Complexul Monastic de la Meteora – După Sfântul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă. Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. În prezent din cele 24 mănăstiri, doar 6 sunt bine conservate şi constituie o puternică atracţie atât pentru pelerini cât şi pentru turiştii din întreaga lume: Mânăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânăstirea Sfântul Ştefan şi Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Cazare în oraşul Kalambaka(cazare + cină).

ZIUA 4: 22 octombrie 2023(duminică): Igoumenitza – Insula Corfu: Catedrala Sf. Spiridon (moaştele Sf. Spiridon) – Având cel mai înalt turn din oraş, Biserica Sfântul Spiridon poate fi văzută de aproape oriunde ar fi privit oraşul. Biserica a fost construită în anul 1596. Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în această localitate în anul 1453. Sfântul Spiridon face mari minuni şi astăzi, cea mai vădită dintre ele fiind aceea că papucii din picioarele sfintelor sale Moaşte, în raclă, se tocesc în timp, nimeni umblând la ei. Astfel, papucii Sfântului Spiridon trebuie schimbaţi periodic. Acesta este semnul că Sfântul umblă neîncetat prin lume, spre a asculta şi împlini rugăciunile celor ce îl cheamă în ajutor Biserica Mitropolitană (moaştele Sf. Împărătese Teodora). Cazare în oraşul Amfilochia(cazare + cină).

ZIUA 5: 23 octombrie 2023(luni):  Orașul Patra(moaştele Sf. Apostol Andrei) – Canalul Corint –Canalul Corint este un loc unic, de unde poţi admira atât Marea Egee cât şi Marea Ionică. Are o lungime de 6343 metri, lăţimea variază între 21 şi 25 de metri iar adâncimea apei este de peste opt metri – Mănăstirea Sfântului Patapie (moaştele Cuviosului Patapie Tămăduitorul(vindecător de cancer) şi moaştele Sfintei Ipomoni) –Mănăstirea se află aşezată pe înălţimile din jurul Corintului cu o priveliște de basm. Moaştele făcătoare de minuni ale Cuviosului Patapie sunt aşezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. În grota alăturată celei care adăposteşte moaştele,  este grota în care a vieţuit şi s-a nevoit sfântul ocrotitor al locului. Cuviosul Patapie este cunoscut ca unul dintre sfinţii tămăduitori de cancer. Cazare la Nea Makri(cazare + cină).

 Ziua 6: 24 octombrie 2023(marți): Mănăstirea Buna-Vestire din Nea Makri(închinare la moaştele Sfântului Efrem cel Nou – PARTICIPARE la SFÂNTA LITURGHIE) – Insula EGHINA (moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul) Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina este cunoscută mai ales pentru păstrarea în măreaţa ei biserică a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, grabnic ajutator bolnavilor de cancer. Recent canonizat de către Biserica Ortodoxă a Greciei, Sfântul Nectarie a fost episcop de Pentapole şi ctitor al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina.Moaştele acestuia se păstrează astăzi în interiorul mănăstirii, fiind puse spre închinarea pelerinilor ce vin cu credinţă la acestea. Cazare în Insula Evvia(cazare + cină).

 ZIUA 7: 25 octombrie 2023(miercuri):  Insula Evvia (închinare la moaştele Sfântului Ioan Rusu) – Insula Evia este una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei şi a doua ca mărime după Creta. Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul adăposteşte, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume, atât pentru nenumăratele lui minuni, cât şi pentru deosebita lui viaţă în Hristos. – Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) – Mănăstirea Kato Xenia, cu deosebită bucurie şi evlavie, păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine. Brâul este ţesut din păr de cămilă şi, alături de Cinstitul Ei Acoperământ, constituie singura mărturie preţioasă ce se păstrează din viaţa ei pământească. Cazare la Paralia Katerini(cazare+cina). 

 ZIUA 8: 26 octombrie 2023(joi): Thesalonik – pe numele său grecesc Thessaloniki, Salonic este al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia. Thessaloniki a dăruit Greciei unii dintre cei mai bunii cântăreţi, artişti, poeţi şi filozofi. Aşezat lângă mare, oraşul a fost întemeiat în anul 316 Î.C. de regele macedonean Kassandros şi poartă numele soţiei sale, Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare.În Thesalonic vom vizita cele mai reprezentative biserici:(Biserica cu moaştele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Biserica Sf. Sofia (moaştele Sf. Vasile Milostivul), Biserica Sf. Teodora (moaştele Sf. Teodora şi a Sf. David Tesaloniceanul) – Biserica Mitropolitană cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama Arhiepiscopul Tesalonicului (cazare în București la hotel – sosire orele 24.00);

 ZIUA 9: 27 octombrie 2023(vineri): În cursul serii vom ajunge la Cluj-Napoca(aprox. orele 18.00 – 19.00).

FOARTE IMPORTANT: Începând cu data de 1 IANUARIE 2018 și conform noilor reglementări introduse de guvernul grec, clienții care călătoresc în Grecia vor fi taxați cu „Taxa pe noapte”, care va trebui să fie plătită direct de către oaspeții hotelului.
Taxa se va aplica pe cameră pe noapte și va trebui plătită la sosire.

La acest program de pelerinaj pentru cele 6 cazări în Grecia taxa de noapte este de 15 euro/persoană.

 

Preţ: 585 Euro/persoană

Supliment la cameră single 195 EURO

Preţul include:
• Transport cu autocar 50 locuri
• 6 cazări la hotel 3* în Grecia
• mic dejun si cină în Grecia
• Ghidaj şi asistenţă religioasă: PR. CISMAȘ DAN DORIAN – CLUJ-NAPOCA

Preţul nu include:
• Asigurarea medicală în funcție de vârstă(OBLIGATORIE)

   Asigurarea storno(OPȚIONALĂ)
• Intrarea la obiective turistice (10 Euro TOTAL)
• Cazarea la București 220 lei/persoană(dus-întors)
• Ferry-boat Insulele Evia, Corfu, Eghina(60 Euro TOTAL)

Pin It on Pinterest

Share This