mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează, în perioada 29 septembrie – 7 octombrie 2025, Pelerinaj circuit în Grecia.

Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum  Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou şi mulţi alţii. Timp de 8 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate.

 

Ziua I: 29 septembrie 2025(luni): Cluj-Napoca– Alba Iulia–Mănăstirea Sfânta Treime de la Cozia – Rm. Vâlcea – Bucureşti(cazare hotel în București).

Ziua II: 30 septembrie 2025(marți): Plecarea din București(ora 5.00 DIMINEAȚA) – Giurgiu – Ruse – Bulgaria – Kulata – Promahonas – Plecare spre Salonic – tur pietonal, se vizitează centrul istoric al oraşului: Biserica Sfântul Dimitrie, închinare la moaştele Sfântului Vasile cel Nou în Biserica Sfânta Sofia(construită în sec. VII după modelul Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol) şi la moaştele Sfântului Grigorie Palama care se află în Catedrala Mitropolitană din Salonic (cu hramul Sfântului Grigorie Palama, prima biserică a fost construită în sec. VIII), Turnul Alb. Cazare şi cină la Paralia Katerini la malul Mării Egee.

Ziua III: 1 octombrie 2025(miercuri): Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului și icoana facătoare de minuni a Maicii Domnului)– Mănăstirea Kato Xenia, cu deosebită bucurie şi evlavie, păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine. Brâul este ţesut din păr de cămilă şi, alături de Cinstitul Ei Acoperământ, constituie singura mărturie preţioasă ce se păstrează din viaţa ei pământească)-Ferry-boat din Glyfa spre Insula Evvia. Biserica SFÂNTULUI IOAN RUSU(închinare la sfintele moaște). Insula Evia este una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei şi a doua ca mărime după Creta. Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul adăposteşte, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume, atât pentru nenumăratele lui minuni, cât şi pentru deosebita lui viaţă în Hristos. Mănăstirea Buna Vestire de la Nea Makri unde ne vom închina la moaștele SFÂNTULUI EFREM cel NOU grabnic ajutătorul și tămăduitorul. Cazare şi cină în Nea Makri la malul Mării Egee.

Ziua IV: 2 octombrie 2025(joi): Ferry – boat din Portul Pireu spre Insula EGHINA (moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul). Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina este cunoscută mai ales pentru păstrarea în măreaţa ei biserică a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, grabnic ajutator bolnavilor de cancer. Recent canonizat de către Biserica Ortodoxă a Greciei, Sfântul Nectarie a fost episcop de Pentapole şi ctitor al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina. Moaştele acestuia se păstrează astăzi în interiorul mănăstirii, fiind puse spre închinarea pelerinilor ce vin cu credinţă la acestea. Mănăstirea Sfânta Irina Hrisovalantou  din Atena, Deplasare spre Canalul Corint, Orașul Patra (biserica cu moaştele Sfântului Apostol Andrei). Cazare şi cină în Patra.

Ziua V: 3 octombrie (vineri): Mic dejun la Pachet, plecarea de la hotel la ora 05.00 dimineața. Portul din Kilini de unde se va traversa cu feribotul în Insula Kefalonia(cea mai mare dintre insulele vestice ale Greciei situate în Marea Ionică.  – Mănăstirea Sfântul Gherasim din Kefalonia (tămăduitor al bolnavilor mintali și al îndrăciților. Sfântul Gherasim cel Nou, unul din marii nevoitori din veacul al 16-lea, vietuitor peste cinci ani în pesterile ostrovului Kefalonfei și întemeietor al manastirii din Omala, a ajuns vestit pentru puterea rugaciunii sale si pentru darurile cu care l-a impodobit Dumnezeu: tamaduirea bolilor, mai cu seama a nebuniei, si izgonirea duhurilor necurate – cu care mangaie poporul lui Dumnezeu .
Biserica Adormirea Maicii Domnului Fidoussa din Markopoulos – unde în fiecare an se arată șerpii Maicii Domnului cu cruce pe cap. Biserica este loc de pelerinaj în fiecare an între praznicul Schimbării Domnului la Faţă şi praznicul Adormirii Maicii Domnului) – PASTRA – Biserica Maicii Domnului cu Icoana Maicii Domnului Gravaliotissa(unde înfloresc crinii din tije uscate, în Insula Kefalonia, între satele Troianata şi Demontandata, lângă Argostoli, există o biserică care se numeşte „Maica Domnului cu crinii”. Începând cu sărbătoarea Buneivestiri, oamenii aşază în faţa icoanei Maicii Domnului o vază cu crini care firesc ar fi să se veştejească după câteva ore sau zile. Însă nu se mai atinge nimeni de ei. După ce au trecut vreo patru luni şi vine ziua de 15 August, într-un mod miraculos, înverzesc tulpinile şi înfloresc crinii, cu toate că partea de jos a rămurelei rămâne uscată). Cazare și cină la hotel în localitatea Amfilochia (pe malul Mării Ionice).

Ziua VI: 4 octombrie – Insula Corfu: Catedrala Sf. Spiridon (moaştele Sf. Spiridon). Având cel mai înalt turn din oraş, Biserica Sfântul Spiridon poate fi văzută de aproape oriunde ar fi privit oraşul. Biserica a fost construită în anul 1596. Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în această localitate în anul 1453. Sfântul Spiridon face mari minuni şi astăzi, cea mai vădită dintre ele fiind aceea că papucii din picioarele sfintelor sale Moaşte, în raclă, se tocesc în timp, nimeni umblând la ei. Astfel, papucii Sfântului Spiridon trebuie schimbaţi periodic. Acesta este semnul că Sfântul umblă neîncetat prin lume, spre a asculta şi împlini rugăciunile celor ce îl cheamă în ajutor. Următorul popas va fi la Catedrala Panaghia Spiliotissa unde se află moaștele Sfintei Teodora Împarăteasa. Cazare și cină la hotel în Kalambaka.

Ziua VII: 5 octombrie 2025(duminică): Complexul Monastic de la Meteora. După Sfântul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă. Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. În prezent din cele 24 mănăstiri, doar 6 sunt bine conservate şi constituie o puternică atracţie atât pentru pelerini cât şi pentru turiştii din întreaga lume: Mânăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânăstirea Sfântul Ştefan şi Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Cazare și cină în orașul Tesalonic.

ZIUA VIII: 6 octombrie 2025(luni) – Mic dejun. Plecare spre România- Bulgaria – Mănăstirea Rila (cazare în București la hotel – sosire orele 23.00 – 24.00).

ZIUA IX: 7 octombrie 2025(marți) în cursul serii vom ajunge la Cluj-Napoca(aprox. ora 17.00 – 18.00) – Bistrița (aprox. ora 20.00 – 21.00)

Preţ: … EURO/persoană

Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care calătoresc singure. Acestea își vor găsi persoană cu care să stea în cameră, vor plăti cameră în regim Single sau vor sta trei persoane în cameră.

*Urcarea și aşezarea în autocar se va face în ordinea înscrierii în lista oficială ca urmare a rezervării locului prin achitarea avansului.
*Intrarea pe teritoriile Bulgariei şi Greciei se face pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului.

Preţul include:

  • Transport cu autocar 50 locuri
  • 6 cazări la hotel de 2*, 3* şi 4*
  • mic dejun și cină incluse în Grecia
  • Ghidaj și asistență religioasă: PR. DOBOCAN FLORIN CONSTANTIN
  • Preţul  NU include:
  • Supliment la CAMERĂ SINGLE … EURO/PERSOANĂ.
    • Intrarea la obiective turistice şi religioase aproximativ 15(EURO – TOTAL)
    • Ferry–boat spre Insulele: Evia, Eghina, Corfu și Kefalonia aproximativ(85 EURO – TOTAL)
  • Cazarea la București … ron de persoană(dus – întors), suplimentul la cameră single pentru cele două nopți dus și întors este …RON/persoană. 
    • Asigurare medicală în funcție de vârstă(obligatorie) 
  • Asigurarea storno și medicală în funcție de vârstă(opțională)
  • Taxa de rezistență la schimbări climatice este de aproximativ 25 euro/persoană(total).

Pin It on Pinterest

Share This