mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează, în perioada 13 – 22 mai 2024, Pelerinaj-Circuit în Grecia.

Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum  Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou şi mulţi alţii. Timp de 7 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate. Sfântul Efrem cel Nou a vindecat multi oameni de cancer, diabet, leucemie, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulatii, polinucleoza, boli ale inimii si ale creierului, hemoragii si multe altele; a ajutat in vremea operatiilor si a salvat de pe patul de moarte. Sfantul Efrem cel Nou a primit de la Dumnezeu o asa de mare putere de vindecare a tuturor bolilor – chiar si a celor asa-zis incurabile – datorita chinurilor cumplite pe care le-a suferit ca Mare Mucenic. Sfantul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri – este un Mare Sfant (descoperit recent) al Bisericii Ortodoxe, care este cunoscut in toata lumea atat pentru marea sa putere facatoare de minuni, cat si pentru rapiditatea ajutorului sau, fiind supranumit „Grabnic Ajutător în toate nevoile„.

  • ZIUA I:(luni 13 mai 2024) Plecare de la OradeaBucurești(cazare);
  • ZIUA II: (marți 14 mai) București – Girgiu-Ruse– Kulata–Promahonas Mănăstirea Souroti (Moaştele Sf. Arsenie Capadocianul şi Mormântul Sfântului Paisie Aghioritul). Cazare în Paralia Katerini.
  • ZIUA III: (miercuri 15 mai). Mănăstirea închinată Sfântului Efrem Sirul(închinare la mâna dreaptă a Sf. Efrem Sirul și la o părticică din moaștele Sfintei Ecaterina de la Muntele Sinai)– Complexul Monastic de la Meteora – După Sfântul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă. Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea. În prezent din cele 24 mănăstiri, doar 6 sunt bine conservate şi constituie o puternică atracţie atât pentru pelerini cât şi pentru turiştii din întreaga lume: Mănăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânăstirea Sfântul Ştefan şi Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale.  Cazare în Kalambaka.
  • Ziua IV: (joi 16 mai). Igoumenitza – Insula Corfu: Catedrala Sf. Spiridon (moaştele Sf. Spiridon) – Având cel mai înalt turn din oraş, Biserica Sfântul Spiridon poate fi văzută de aproape oriunde ar fi privit oraşul. Biserica a fost construită în anul 1596. Moaştele Sfântului Spiridon au fost aşezate în această localitate în anul 1453. Sfântul Spiridon face mari minuni şi astăzi, cea mai vădită dintre ele fiind aceea că papucii din picioarele sfintelor sale Moaşte, în raclă, se tocesc în timp, nimeni umblând la ei. Astfel, papucii Sfântului Spiridon trebuie schimbaţi periodic. Acesta este semnul că Sfântul umblă neîncetat prin lume, spre a asculta şi împlini rugăciunile celor ce îl cheamă în ajutor Biserica Mitropolitană (moaştele Sf. Împărătese Teodora). Cazare în Preveza.
  • ZIUA V: (vineri 17 mai)–Orașul Patra (moaştele Sfântului Apostol Andrei) – Canalul Corint Canalul Corint este un loc unic, de unde poţi admira atât Marea Egee cât şi Marea Ionică. Are o lungime de 6343 metri, lăţimea variază între 21 şi 25 de metri iar adâncimea apei este de peste opt metri – Mănăstirea Sfântului Patapie (moaştele Cuviosului Patapie Tămăduitorul(vindecător de cancer) şi moaştele Sfintei Ipomoni) -Mănăstirea se află aşezată pe înălţimile din jurul Corintului cu o priveliște de basm. Moaştele făcătoare de minuni ale Cuviosului Patapie sunt aşezate într-una din grotele din incinta mănăstirii. În grota alăturată celei care adăposteşte moaştele,  este grota în care a vieţuit şi s-a nevoit sfântul ocrotitor al locului. Cuviosul Patapie este cunoscut ca unul dintre sfinţii tămăduitori de cancer – Mănăstirea Buna Vestire de la Nea Makri– moaștele SFÂNTULUI EFREM cel NOU grabnic ajutătorul și tămăduitorul. Cazare la Nea Makri.
  • ZIUA VI:(sâmbătă 18 mai)Atena – vizitare Acropole, Areopag, piața Syntagma – Insula EGHINA (moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul). Mănăstirea Sfânta Treime din Insula Eghina este cunoscută mai ales pentru păstrarea în măreaţa ei biserică a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, grabnic ajutator bolnavilor de cancer. Recent canonizat de către Biserica Ortodoxă a Greciei, Sfântul Nectarie a fost episcop de Pentapole şi ctitor al Mănăstirii „Sfânta Treime” din Insula Eghina.Moaştele acestuia se păstrează astăzi în interiorul mănăstirii, fiind puse spre închinarea pelerinilor ce vin cu credinţă la acestea. Cazare la Nea Makri
  • ZIUA VII:(duminică 19 mai). Insula Evvia (închinare la moaştele Sfântului Ioan Rusu) – Insula Evia este una dintre cele mai frumoase insule ale Greciei şi a doua ca mărime după Creta. Mănăstirea Sfântul Ioan Rusul adăposteşte, cu mare bucurie, mult cinstitele Moaşte ale Sfântului Ioan Rusul, un sfânt cunoscut şi iubit în întreaga lume, atât pentru nenumăratele lui minuni, cât şi pentru deosebita lui viaţă în Hristos. – Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) – Mănăstirea Kato Xenia, cu deosebită bucurie şi evlavie, păstrează o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, una dintre cele mai valoroase relicve creştine. Brâul este ţesut din păr de cămilă şi, alături de Cinstitul Ei Acoperământ, constituie singura mărturie preţioasă ce se păstrează din viaţa ei pământească.  Cazare în Tesalonic
  • ZIUA VIII:(luni 20 mai)Ouranopolicroazieră pe lângă Muntele Athos. Thesalonik – pe numele său grecesc Thessaloniki, Salonic este al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia. Thessaloniki a dăruit Greciei unii dintre cei mai bunii cântăreţi, artişti, poeţi şi filozofi. Aşezat lângă mare, oraşul a fost întemeiat în anul 316 Î.C. de regele macedonean Kassandros şi poartă numele soţiei sale, Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare. În Thesalonic vom vizita cele mai reprezentative biserici: (Biserica cu moaştele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Biserica Sf. Sofia (moaştele Sf. Vasile Milostivul), Biserica Sf. Teodora (moaştele Sf. Teodora şi a Sf. David Tesaloniceanul) – Biserica Mitropolitană cu moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama Arhiepiscopul Tesalonicului. Cazare în Tesalonic
  • ZIUA IX: (marți 21 mai). Plecare spre România prin Bulgaria – Sofia tur pietonal – Catedrala patriarhală Sfântul Alexandru NevskiBiserica Sf. SofiaBiserica Sfântul Gheorghe (Rotonda)Biserica rusă „Sfântul Nicolae”(mormântul Sf. Ier. Serafim  Sobolev)- cazare București.

    ZIUA X: Mic dejun(miercuri 22 mai 2024). Plecare spre Oradea.

  • Preţ:630 EURO/PERSOANĂ
  • Preţul include:
  • -Transport cu autocar 50 locuri
  • – 7 cazări la hotel 3*și 4* cu mic dejun și cină în Grecia
  • – Preot însoțitor: Pr. Samașca-Nemeș Viorel – Oradea 
  • Ghid: Povarnă Alexandru Lucian
  • Preţul nu include:
  • (supliment camera single 220 EURO/persoană)
  • -Asigurarea medicală de călătorie cu prețul în funcție de vârsta persoanei(obligatorie).
  • -Asigurarea storno(opțională).
  • -Intrarea la obiective turistice: aproximativ 15 EURO/persoană TOTAL.
  • Taxa de rezistență la schimbări climatice aproximativ 15 EURO/persoană TOTAL.
  • -Ferry-boat-uri: Evvia-Glyfa, Pireas-Eghina(dus-întors),Igumenița-Corfu(dus-întors): aprox. 60 EURO/persoană.
  • Croaziera pe lângă Sfântul Munte Athos aprox. 25 euro/persoană(opțională)
  • Bilet intrare:  Vizitare ACROPOLE 20 EURO/persoană (GRATUIT – tinerii până în 18 ani pe baza de buletin sau pasaport și studentii pe baza legitimatiei) pensionarii peste 65 ani – 10 EURO pe baza de carte de identitate sau pașaport.
  • Ghidajul grupului(la Acropole) cu ghid local vorbitor de limbă română 10 EURO de persoană.
  • -Cazarea la București 240 ron/persoană/dus-întors (cu mic dejun), supliment single 180 ron.
  • Acte necesare: Cartea de identitate sau pașaport.
  • *Urcarea și aşezarea în autocar se va face în ordinea înscrierii în lista oficială ca urmare a rezervării locului prin achitarea avansului de 300 euro/persoană.
    *Intrarea pe teritoriile Bulgariei şi Greciei se face pe baza cărţii de identitate(nu se acceptă buletine vechi) sau a paşaportului.

Pin It on Pinterest

Share This