mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Una dintre cele mai importante valori culturale şi tehnice ale țării, Mocănița de la Vişeu de Sus este ultima cale ferată forestieră cu abur din lume. Construită ca şi soluție tehnică mai favorabilă pentru transportul materialului lemnos decât cel pe apă, calea ferată forestieră funcționează şi astăzi, atât pentru rolul inițial, cât şi pentru transportul turiştilor. Lucrările la linia ferată au încep în anul 1932 și s-au realizat după modelul austro-ungar, cu ecartament îngust. Valea Vaserului se caracterizează printr-o succesiune de peisaje inedite, şi formează unul dintre cele mai impresionante defilee înguste ale Carpaţilor răsăriteni, presăraţi pe ambii versanţi cu zeci de izvoare minerale.

Cascada Cailor, locul cu cea mai înaltă cădere de apă din România, un magnet pentru turiştii din întreaga lume. Cascada Cailor este situată pe versantul nordic al Munţilor Rodnei, în apropierea staţiunii turistice Borşa. Aflată la o altitudine de 1.300 de metri, căderea de apă are 90 metri înălţime, aspect care o clasează pe primul loc în topul celor mai înalte cascade din România. Cascada se formează din apa rezultată din topirea zăpezii şi a căderilor de ploaie care se adună într-un circ glaciar. De acolo se rostogoleşte pe unul dintre versanţii abrupţi ai Rezervaţiei Piatra Rea, formând astfel cascada. Aceasta este alcătuită din mai multe trepte de cădere liberă, aflate la aproximativ 40 de metri una de cealaltă, iar în coborâre distanţă se micşorează la doar 20 de metri. 

https://youtu.be/5XL_rQ_LDk4

Ziua 1: Cluj-Napoca (Plecarea la ora 06.30 dimineața de la Sala Sporturilor Horia Demian)- Gherla – DejMănăstirea SALVA – Borșa – Cascada Cailor(telescaun(20 minute pe un sens) – apoi 4 km. pe jos dus și întors) –(cazare la hotel în Borșa)

Ziua 2: Mic dejun. Vișeu de Sus – la ora 09.30 plecarea Mocăniței, la ora 11.00 sosire în stația Paltin (21,6 km), întoarcere la Vișeu de Sus ora 15.30 – Mănăstirea Moisei – Cluj Napoca.

Preţ: 260 RON/PERSOANĂ

Cameră Single 100 RON PERSOANĂ

Preţul nu include: 

Biletul cu mocănița:  perioada 21 iunie – 12 septembrie 2021                                                              

 Adulţi 75 RON
 Studenţi/Pensionari 62 RON
 Elevi 6 – 16 ani 49 RON

  TARIFE TELESCAUN CASCADA CAILOR BORȘA:  

  • Tarif adult: 15 lei/persoană (urcare sau coborâre)
  •  Tarif copii (sub 12 ani): 10 lei/copil (urcare sau coborâre)
  • Tarife urcare + coborâre adulți: 30 lei/persoană
  • Tarife urcare + coborâre copii (sub 12 ani): 15 lei/copil

                                                                                                       

          Pretul include:

  • Transport cu autocar 50 locuri.
  • Cazare la hotel în Borșa cu mic dejun sâmbătă dimineața
  • Ghidaj şi asistenţă religioasă: TEGLAȘ FLAVIU CRISTIAN
  • Notă: se recomandă să avem și mâncare la pachet.
  • NOTĂ: Când călătoriţi cu Mocăniţa urcând valea, ar trebui să se reţină că aceasta este ca o călătorie în timp: după plecarea din staţia Vişeu, telefonul nu mai are semnal, iar orice contact cu timpurile contemporane este pierdut; trenul este tras de o locomotivă veche, cu aburi, şi de aceea se cere atenţie sporită la scânteile sau funinginea care ar putea păta sau arde hainele; de-a lungul drumului, nu există magazine, iar proviziile de mâncare, apă şi alte consumabile trebuie făcute dinainte de plecare.
    “Neprevăzutul” este un cuvânt cheie în munţi şi vă sfătuim să nu plănuiţi nimic pentru după-amiază, având în vedere că nu există o oră sigură a întoarcerii: ceva se poate strica (pentru că trebuie să avem în vedere vechimea liniilor, de mai mult de 70 de ani, şi a locomotivei, care poate fi şi mai bătrână) sau pot fi copaci sau pietre pe linie. Având în vedere că vremea în munţi este foarte instabilă, vă recomandăm să aveți în picioare pantofi potriviţi, haine călduroase, umbrelă şi o haină rezistentă la apă sunt necesare. Valea Vaser este în zona de frontieră şi este bine să aveți cu dumneavoastră şi o carte de identitate. 
  • 1. Trenurile turistice pot fi amânate sau anulate spontan dacă există avertizări meteorologice sau din partea Salvamontului.
    2. În cazuri excepţionale poate sa apara necesitatea înlocuirii locomotivei cu abur cu o locomotiva Diesel sau cu automotor.
    3. În sezonul de vârf pot interveni atât decalari ale orelor de plecare/întoarcere, cât şi modificari ale timpului de staționare în Paltin.
    4. Urcarea în tren este permisă doar pe baza biletului de calătorie, care va fi verificat cu stricteţe de către şeful de tren.
    5. Pe parcursul călatoriei trebuie obligatoriu respectat regulamentul CFF, care prevede normele de conduită ale pasagerului.

Pin It on Pinterest

Share This