Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează o serie de Pelerinaje în Israel. Pelerinajele își propun să refacă geografia locului în care a predicat și învățat Mântuitorul Hristos, ca un drum inițiatic pentru fiecare creștin, care se angajează în descoperirea rădăcinilor profunde ale credinței.
Ziua I: ÎNTÂLNIRE pe AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU din CLUJ-NAPOCA DUMINICĂ 1 OCTOMBRIE 2023 la ora 19.00 SEARA-OBLIGATORIU. Decolare, compania Turkish, la ora 21.00 şi sosire pe Aeroportul din Istanbul la ora 22.45. Decolare din Istanbul la ora 00.10 și aterizare pe aeroportul Ben Gurion, lângă Tel Aviv ora 02.15. Cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua II: Vom intra în Cetatea Sfântă a IERUSALIMULUI prin Poarta Sfântului Ştefan. Vizitarea casei în care a locuit Sfânta Fecioară Maria în Cetatea Antonia. Parcurgerea pe jos a DRUMULUI CRUCII cu cele 14 locuri în care S-a oprit DOMNUL HRISTOS pâna la SFÂNTUL MORMÂNT. Urcare pe GOLGOTA, PIATRA UNGERII, SFÂNTUL MORMÂN al DOMNULUI IISUS HRISTOS, vizitarea tuturor paracliselor sfinte. Vizită la BISERICA şi CĂMINUL românesc din IERUSALIM. Cină şi cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua III: Mic dejun. BETHLEEM – Vizitarea Bisericii Ortodoxe a NAȘTERII DOMNULUI HRISTOS şi a Peșterii unde S-a născut Domnul Hristos. Vizitarea bisericii catolice Sfânta Ecaterina, Grota Laptelui, Câmpul păstorilor. Continuarea drumului în deșert cu minibuze arabe până la Mănăstirea Sf. Sava și Mănăstirea Sf. Teodosie. Vizită pe Muntele Sionului la Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul – Cina Cea de Taină, Mormântul regelui David – ZIDUL PLÂNGERII. Cină şi cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua IV: Mic dejun. Deplasare în orașul IERIHON – cel mai vechi oraș din lume, vizită la Biserica ortodoxă cu dudul lui Zaheu și la MĂNĂSTIREA românească de la Ierihonu. Privire de ansamblu asupra MĂNĂSTIRII din pustia CARANTANIEI (locul unde Mântuitorul Hristos a fost ispitit de diavol). Localitatea EIN KAREM – locul nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Cină şi cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua V: Mic dejun. Începem pelerinajul urcând pe Muntele Scopus (Muntele Înălțării Domnului Hristos la cer). Vom vizita Mănăstirea rusească ELEON şi vom vedea de sus panorama Ierusalimului şi a Sfintei Cetăți. MUNTELE MĂSLINILOR cu vizită la Biserica Pater Noster (Tatăl nostru), la Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), GRĂDINA GHEȚIMANI cu BISERICA NAȚIUNILOR, MORMÂNTUL MAICII DOMNULUI şi PEȘTERA GHEȚIMANI. Cină şi cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua VI: Continuăm drumul la Hozeva și vizităm MĂNĂSTIREA SFÂNTULUI GHEORGHE cu moaștele SFÂNTULUI IOAN IACOB Românul de la Neamț. MAREA MOARTĂ – 400 metri cea mai joasă altitudine de pe glob şi apoi o scurtă oprire la magazinul cu produse cosmetice la Qumran (vechiul Centru al Esenienilor) de la Marea Moartă. Coborâm spre RÂUL IORDAN. Vizitarea MĂNĂSTIRII SFÂNTULUI GHERASIM de pe malul RÂULUI IORDAN. Cină şi cazare la hotel în Bethleem/Ierihon/Ramallah.
Ziua VII: Deplasare la Muntele Tabor – închinare în Biserica Ortodoxă “Schimbarea la Faţă” (locul Schimbării la Faţă a Domnului, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului). Vizităm Cana Galileii – închinare în Biserica Ortodoxă ce aminteşte de Minunea prefacerii apei în vin la nunta din Cana Galileii. Deplasare la Nazaret – închinare în Biserica Ortodoxă Sfântul Gavriil (cu Izvorul Sfintei Fecioare Maria) şi în Biserica Romano–Catolică Buna Vestire ridicată pe locul unde a fost casa Sfintei Familii. Cazare şi cină la hotel în Nazareth/Tiberias.
Ziua VIII: Mic dejun. Deplasare pe Muntele Fericirilor – închinare în Biserica ce aminteşte de Predica de pe munte a Domnului Hristos. Vizităm în Tabgha Biserica ce aminteşte de minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor (hrănirea a 5.000 de oameni cu 5 pâini şi 2 peşti), Biserica Sfântul Petru.Vizităm ruinele oraşului Capernaum, oraşul cel mai iubit de Mântuitorul Iisus Hristos, unde a făcut cele mai multe minuni; vizitarea ruinelor Sinagogii şi a casei unde a fost vindecată soacra Sfântului Petru, închinare în Biserica Ortodoxă din Capernaum. Deplasare spre Aeroportul Ben Gurion, sosire la ora 20.50. Ora 23:50 decolarea aeronava Hiskay spre CLUJ-NAPOCA și sosire la ora 02:50(09 10 2023) pe AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU.
Preţ: 450 euro + 650 dolari/persoană
CAMERA SINGLE: 350 DOLARI
Pentru rezervarea locurilor se achită un avans de 450 euro de persoană sau 650 dolari de persoană, se face contractul și se încheie obligatoriu asigurarea storno și medicală, diferența se va plăti până în data de 1 SEPTEMBRIE 2023.
Reducere copil 2-12 ani: – 50 dolari (valabilă în cazul cazării cu 2 adulți în cameră)
Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care calătoresc singure. Acestea își vor găsi persoană cu care să stea în cameră, vor plăti cameră în regim Single sau vor sta trei persoane în cameră.
Preţul include:
– Bilete de avion compania Turkish Cluj-Napoca – Istanbul –Tel-Aviv şi compania Hiskay de la Tel-Aviv – Cluj-Napoca;
– Taxe de aeroport;
– Asistenţă în aeroport la sosire şi plecare;
– Primire şi transfer de la şi la aeroport la sosire şi plecare în Israel;
– 7 nopţi cazare la hotel de 3* și 4* în Tiberias/Nazaret (1 noapte), Betlehem(6 nopţi) – categoria hotelurilor este cea oficiala pentru Israel şi Palestina
– 8 zile demi-pensiune (mic dejun şi cină – BUFET SUEDEZ);
– Taxa de intrare la obiectivele religioase şi turistice din program (Capernaum, Ierihon, Betlehem, Gradina Ghetzimani şi taxi pentru Muntele Tabor și la Mănăstirea Sfântul Sava);
– Autocar pentru transport în Israel pe toată durata programului;
– Preot însoţitor pentru grup şi ghid: PROTOS. ANASTASIE(MĂNĂSTIREA FLOREŞTI)
Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 23 kg/pers.,bagajul de mână un rucsac(nu se acceptă trolerul la mână)(fără cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite), dimensiunea bagajului de mână un rucsac nu trebuie să depășească 40x30x20CM.
Pretul nu include:
– Tips-uri (35 €) – (se achită în Israel);
– Asiguraea STORNO și MEDICALĂ în funcție de vârstă… RON(OBLIGATORIE).
Acte necesare:
– Paşaport valabil încă 6 luni de la data întoarcerii în țară.
CONDIȚII DE RETRAGERE:
a) 25 % din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face cu 25 de zile calendaristice înainte de data plecării;
b) 50% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face cu 20 de zile calendaristice înainte de data plecării;
c) 100% din preţul pachetului de servicii, dacă renunţarea se face într-un interval mai mic de 15 zile înainte de plecare sau pentru neprezentarea la program. Aceste penalizari se aplică în toate cazurile, cu exceptia celor în care programul valorificat/confirmat are propriile reguli de achitare, anulare, penalizare. În acest caz se aplică regulile speciale ale fiecărui program în parte.