Ziua 1: Cluj-Napoca(Prezența la ora 6.15 dimineața obligatoriu iar plecarea la ora 06.30 de la Sala Sporturilor Horia Demian) – Mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de la Recea – Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie de la Sighișoara – Mănăstirea Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Bunești – Mănăstirea Caraiman(cazare);
Ziua 2: Mic dejun. Mănăstirea Ghighiu(cu hramul Izvorul Tămduirii, s-a ridicat în anul 1817. Mănăstirea este protejată prin lege ca monument istoric de arhitectură şi artă) – Mănăstirea Pissiota – a fost sfinţită pe 8 septembrie 1928. Ctitorii acestui lăcaş au fost inginerul Nicolae Pissiota şi soţia sa, Zoe. În arhitectura bisericii mănăstirii se regăsesc stilul renaşterii italiene, elemente bizantine specifice bisericilor româneşti, dar şi linii care amintesc de sobrietatea unei biserici anglicane. Construcţia se remarcă prin silueta romantică a campaniei – turnul cu ceas -, înaltă de 20 de metri, care domină împrejurimile. Interiorul bisericii este de o frumuseţe deosebită. Frescele, impresionante prin seninătatea chipurilor şi prin prospeţimea culorilor, au fost pictate de Costin Petrescu (acelaşi artist care a realizat şi frescele Ateneului Român și pictura Catedralei Reîntregirii Neamului de la Alba Iulia) şi de ucenicul său Gheorghe Eftimiu.Catapeteasma este făcută din lemn de trandafir şi de cireş, iar mobilierul a fost sculptat de Anghel Dima, cel care, între altele, a realizat şi statuia lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului. Pardoseala bisericii este din marmură roşie de Carrara.În pronaos se află portretele ctitorilor, precum şi cele ale patriarhilor Miron Cristea şi Justinian Marina, realizări excepţionale semnate de Vasile Rudeanu în 1956. Interiorul bisericii este dominat de icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Icoana a fost pictată de Gheorghe Eftimiu şi este de o frumuseţe tulburătoare.Istoria Mănăstirii Pissiota a fost destul de agitată. În primele două decenii ale existenţei sale a fost mănăstire de călugări. În 1948, Patriarhul Justinian Marina a transformat-o în mănăstire de maici. În 1962, Mănăstirea Pissiota a fost desfiinţată, iar maicile s-au risipit care încotro. Lăsat în paragină, lăcaşul a avut mult de suferit. Biserica s-a degradat, iar clădirile din jur s-au năruit, la începutul anului 1993, s-a readus la viaţă Mănăstirea Pissiota – Mănăstirea Ţigăneşti – numele de „Ţigăneşti“ a fost dat schitului după numele donatorului terenului: Matei Ţigănescu. Cu acest nume apare şi mai târziu în hrisoavele domneşti de danie. Cel mai vechi document identificat până acum cu privire la Mănăstirea Ţigăneşti datează de la 1 august 1776, din vremea primei domnii a lui Alexandru Vodă Ipsilanti. Este vorba de un act de vânzare a lui Paraschiv Căplescu, prin care moşia Ţigăneşti, din districtul Ilfov, era dată spre vânzare „sfinţiei sale, părintele Hrisant egumenul“. „Acest act, care oferea loc de mănăstire unui egumen, atestă faptul că, la acea dată, exista deja aici o aşezare monahală, cel mai probabil un schit, locul fiind atunci propriu vieţuirii sihăstreşti“ – Mănăstirea Snagov(cea mai veche vatră monahală din Arhiepiscopia Bucureştilor, ctitorie a Sfântului Voievod Neagoe Basarab (1512-1521) – Mănăstirea Căldăruşani(a fost ctitorită în anul 1638 de Matei Basarab (1632-1654) – Mănăstirea Pasărea – în anul 1813 stareţul Mănăstirii Cernica, Arhimandritul Timotei, a fost rugat de trei călugăriţe să le facă şi lor un mic schit în pădurile din jur. Stareţul Timotei a pornit cu rugăciune alături de ele şi încă un părinte prin desişul codrului. Pe cale, tot timpul i-a însoţit o pasăre care zbura din copac în copac şi ciripea într-un fel aparte. Când au ajuns la locul unde se află actuala Mănăstire, pasărea s-a aşezat pe un stejar bătrân şi ciripea din ce în ce mai tare şi mai duios, de teamă ca nu cumva să nu fie sesizată. La tulpina stejarului era şi un muşuroi mare de furnici. Atunci stareţul Timotei, îndemnat de Duhul Sfânt a înfipt toiagul său în pământ şi a zis: Aici să fie altarul bisericii, apoi a binecuvântat locul acesta şi întorcându-se către maici le-a zis: să vă înmulţiţi ca furnicile acestea, iar de la pasărea aceea primul schit care s-a înfiinţat aici s-a numit “Pasărea”, denumire care se păstrează şi astăzi. În 1816 arhimandritul Timotei se mută la Domnul, dar cele spuse de el s-au adeverit deoarece la numai 15 ani mănăstirea avea 159 de viețuitoare, iar în prezent sunt peste 165 de maici și surori – Mănăstirea Cernica(închinare la moaștele Sfântului Ierarh Calinic și la moaștele Sfântului Cuvios Gheorghe). Ctitorie a marelui vornic Cernica Știrbei și a soției sale, doamna Chiajna, Manastirea Cernica este atestată documentar înca din anul 1608, printr-un hrisov domnesc al lui Radu Vodă Șerban, fiul lui Mihnea Voda. În acel an, vornicul Cernica reface un vechi schit, îl înzestrează cu pamânturi, paduri și sate, spre vesnica pomenire a numelui și a neamului său. Astfel, începand cu anul 1608, schitul se va numi „Cernica”, pana la aceasta data el fiind numit „Grădistea Floreștilor”. București (cazare hotel)
Ziua 3: Mic dejun. Biserica de la Drăgănescu(pictată de părintele Arsenie Boca) – Catedrala Patriarhală(închinare la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov)Palatul Patriarhal si Palatul Patriarhiei- constituie un ansamblu de prima însemnătate al Bucurestilor, care-și are începuturile în vremurile de pe la mijlocul secolului al XVII-lea, prin mănăstirea ctitorită în 1656 de voievodul Tarii Romanesti, Constantin Serban Basarab (1654-1658). In 1925, cand Biserica Ortodoxa Romana a fost ridicata la rangul de Patriarhie, resedinta mitropolitana a devenit resedinta patriarhala si biserica mitropolitana a devenit Catedrala Patriarhala – Catedrala mitropolitană „Sfântul Spiridon-Nou” Paraclis patriarhal(biserica Sf. Spiridon–Nou a fost construită în anul 1858, la dorința mitropolitului Nifon și cu sprijinul domnitorului Barbu Știrbei) – Mănăstirea Radu Vodă(închinare la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie). Mănăstirea Radu Vodă cu hramurile Sfânta Treime și Sfântul Ierarh Nectarie al Eghinei, a fost ctitorită de voievodul Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi doamna sa, Ecaterina, pentru a mulţumi lui Dumnezeu că i-a dăruit victoria în lupta pe care a dat-o pe aceste locuri împotriva lui Vintilă-Vornicul şi Dumbravă-Vornicul. Vodă a ridicat-o cu gândul de a fi Mitropolia Capitalei – Biserica Sfântul Ioan Botezătorul sau Sfântul Ioan Piață(construită de breslaşii cojocari şi boiangii în anul 1774, biserica a fost restaurată în anul 1818) – Biserica voievodală Sfântul Gheorghe Nou-amplasată la kilometrul zero al României, ultima ctitorie a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Documente istorice de pe la sfârşitul secolului al-XVI-lea amintesc de această biserică, renumită mai ales prin moaştele ce le păstrează şi astăzi: “mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, ferecată în argint ales, împodobită cu diamanturi, dăruită de Io, Mihail Voievod (Viteazul) şi Doamna Stanca, în anul 7407 (1599), ispravnic (fiind) Mitropolitul Eftimie”. În biserica unde se află mâna cea dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae și moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, a fost așezat și un obiect cu valoare istorică deosebită, masca mortuară a poetului național Mihai Eminescu, ea a fost făcută de către sculptorul Filip Marin, la Spitalul Brâncovenesc, cu o zi înainte ca trupul neînsuflețit al poetului să fie depus în Biserica voievodală Sfântul Gheorghe Nou din București. Filip Marin a făcut câteva replici. Una se află şi la Muzeul Literaturii Române”. Eminescu era un mare creştin, cu credinţă vie în Dumnezeu: „El a spus că Dumnezeu este Părintele poporului român. Venea frecvent la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou unde se ruga. În această biserică era o icoană care reprezenta Sfânta Treime şi pe Maica Domnului în genunchi înaintea acesteia, rugându-se pentru sufletele noastre. Eminescu era văzut adesea aplecat asupra ei. Tot aici și-a dorit să fie adus, înainte să fie îngropat. Și aici a fost prohodit”. „Aşa cum se ştie, poetul de suflet al românilor, Mihai Eminescu, obişnuia să poposească uneori în această biserică emblematică a Bucureştilor şi a României, unde a primit şi slujba de înmormântare, în ziua de 17 Iunie 1889 – Biserica Sfântul Anton(Curtea Veche) – Biserica Curtea Veche este cea mai veche biserică din București, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554. Edificiul amplasat în centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Românești. Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton. Edificiul în formă de plan treflat de tip sârbesc a fost influențat de biserica mănăstirii Cozia – Biserica Sfântul Dumitru Poștă sau Biserica de Jurământ – prima mențiune a bisericii Sfeti Dimitrie 1654-1655. În ziua de 7 martie 1680 este amintită ctitoria lui Badea Bălăceanul conte al Sacrului Imperiu Roman (de Națiune Germană), Matei Bălăceanul și Constantin aga Bălăceanul. Bisericii i se spune „Biserica de jurământ Sfeti Dimitrie”. Nu se arată de când ori cine a ctitorit biserica, dar este clar că fusese ridicată anterior acestei date, poate chiar ante 1652 – Mănăstirea Stavropoleos – Biserica Stravropoleos a fost ridicată în anul 1724, în timpul celei de-a doua domnii în Țara Românească a lui Nicolae Mavrocordat (1719-1730) de către arhimandritul Ioanichie – Biserica Zlătari(în 1635Matei Basarab a ridicat o biserică de zid înlocuind una din lemn. Aceasta a fost reconstruită de spătarul Mihai Cantacuzino în 1705. Biserica Zlătari gazduieşte Moaştele Sfântului Mucenic Ciprian, venerate de întreaga creştinătate. Mâna dreaptă a Sfântului Ciprian, făcătoare de minuni, se află în partea stângă a altarului, într-o casetă de mici dimensiuni. Orice credincios se poate închina Sfintelor Moaşte)– Biserica Domnița Bălașa(actuala biserică a fost clădită în timpul domniei regelui Carol I și reginei Elisabeta, construcția durând 4 ani (1881-1885). Arhitectul bisericii a fost numit Alexandru Orascu, ajutat de Carol Benesch și Hartman, și avizate de către Andre Lecomte du Nouy. Pictura interioară în ulei a fost realizată în stil neorenascentist, de către pictorii vienezi Kott si Rihofsky. Planul arhitectural, realizat sub formă de cruce, se concretizează într-un edificiu impunător, în stil neoromânesc. Lăcașul de cult are și elemente occidentale, cum ar fi vitraliile comandate în Germania, cu stemele brâncovenești și ale Țării Românești. Un element cu o valoarea artistică semnificativă, am putea spune chiar unic, este policandrul, realizat la Viena. Decorațiile interioare:mobilierul, catapeteasma și ușile au fost realizate de către Petre si Mihai Babici. Alte obiecte interesante sunt cele două jilțuri, poziționate în apropierea altarului, pe partea stângă. Aici stăteau regele și regina când asistau la slujbă, lucru evidențiat și de prezența stemei regale pe spătare. Cu toate că cifrul regal al regelui Carol I a dispărut, înca se mai poate citi ”Nihil Sine Deo”-deviza regală. Un lucru surprinzător pentru o biserică ortodoxă îl reprezintă acele două nișe care adăpostesc două monumente funerare, sub care își dorm somnul veșnic Domnița Bălașa și Domnița Zoe Brâncoveanu, soția domnitorului Gheorghe Bibescu. Monumentul funerar al Domniței Bălașa reprezintă ”Întristarea” și a fost realizat de sculptorul I. Georgescu, iar cel al lui Zoe Brâncoveanu o înfățișează îmbrățișată de un înger, având la picioare o femeie și un copil. Această statuie este realizată de către artistul francez Jules Roulleau. Se spune că aceste statui stăteau inițial în fața bisericii, dar au fost băgate înăuntru pentru a nu mai atrage atenția lui Nicolae Ceaușescu) – Mănăstirea Antim(http://manastireaantim.ro/rugul-aprins/) – documentele istorice și inscripțiile epigrafice aduc multe mărturii și amănunte despre zidirea mănăstiri bucureștene cu hramul „Toți Sfinții”, între anii 1713-1715, de către Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul, construcția ei fiind plasată, astfel, la sfârșitul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu și începutul domniilor fanariote în Țara Românească). În această obşte a mănăstirii Antim s-a înfiripat, începând din anul 1945, mişcarea isihastă numită „Rugul Aprins”, pe unde au trecut multe personalităţi de seamă ale vieţii duhovniceşti din ţara noastră, al cărei iniţiator şi animator a fost gazetarul şi scriitorul Alexandru Teodorescu, cu numele literar Sandu Tudor. Unii dintre cei care au constituit nucleul acestui grup, şi anume: părinţii Benedict Ghiuş, Sofian Boghiu, Petroniu Tanase, Arsenie Papacioc, Adrian Fageţeanu, Felix Dubneac, împreună cu intelectualii mireni Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu, Vasile Voiculescu, Paul Sterian, Constantin Joja, Barbu Slătineanu şi Gheorghe Dabija, se cunoşteau încă dinainte de război şi au început a se întâlni la Antim din 1945. Sub oblăduirea stareţului Vasile Vasilache, ei se reuneau în fiecare joi seara, în chilia stăreţiei, în jurul lui Sandu Tudor şi arhimandritului Benedict Ghius, şi discutau teme de literatură şi spiritualitate. De fiecare dată, preşedinţia şedinţei era oferită aceluia care venea să-şi prezinte creaţia sa inedită. In felul acesta şi-au citit manuscrisele scriitorul Ion Marin Sadoveanu, medicul poet Vasile Voiculescu, profesorul Anton Dimitriu, profesorul Alexandru Mironescu, scriitorul Paul Sterian, filosoful Mircea Vulcănescu, ziaristul Sandu Tudor, care înălţau ascultătorii pe baricadele luptelor duhovniceşti ale spiritului. Interesul lor pentru tradiţia spirituală răsăriteană, susţinut pe studiu şi cercetare intelectuală, s-a transformat treptat în căutare centrată pe cunoaşterea predaniei isihaste. In acest scop, în vara anului 1946, Sandu Tudor a organizat pentru unii membri ai grupului o Săptămână de retragere spirituală la mănăstirea Govora, din judeţul Vâlcea, cu un program zilnic, constând din participarea la Sfânta Liturghie, meditaţie şi rugăciune, urmate de discuţii pe subiecte de mistică, expuse de câte unul dintre partricipanţi – Catedrala Mântuirii Neamului – București(cazare hotel)
Ziua 4: Mic dejun. Mănăstirea Samurcășești. Biserica mănăstirii, purtând hramul Sfintei Treimi, a fost ridicată de marele vornic Constantin Samurcaș în anul 1808, fiind sfințită în anul 1870, după ce pictorul Gheorghe Tătărăscu terminase pictura Mănăstirea Ostrov – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Cornetu – Cluj-Napoca .
Preţ: 850 RON/PERSOANĂ
Prezența obligatorie la ora 06.15 iar plecarea la ora 06.30 dimineața de la Sala Sporturilor Horia Demian.
În ziua a treia bisericile și mănăstirile din București se vizitează pietonal(pe jos).
Preţul include:
- Transport cu autocar.
- 3 cazări la hotel
- 3 mic dejunuri
- Ghidaj şi asistenţă religioasă: PR. RĂDUȚ TACIU ILIE
NOTĂ: În funcție de timp în București se mai pot vizita și alte mănăstiri, biserici și obiective turistice.