mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

https://youtu.be/OWyMPu7eqbc

Egiptul este cunoscut în toată lumea datorită impresionantelor vestigii antice, care încă mai stau mărturie pentru o religie şi o civilizaţie de mult dispărute. Deşi astăzi este o ţară predominant musulmană, Egiptul a fost, vreme de secole, tărâmul unui creştinism înfloritor şi leagănul monahismului. După cucerirea arabă (641 d. Hr.), creştinii copţi (egipteni) nu de puţine ori şi-au mărturisit credinţa cu preţul vieţii. În momentul de faţă, Biserica Coptă numără 6.000.000 de credincioşi, într-o ţară cu o populaţie de peste 74.000.000 de persoane. Mărturiile creştine sunt legate, în mare parte, de fuga în Egipt. Conform itinerariului păstrat de tradiţia coptă, Familia Sfântă a traversat deşertul Sahara, ajungând până în Delta Nilului, unde se află astăzi cea mai numeroasă comunitate creştină egipteană. Acest traseu, împodobit cu biserici şi mănăstiri impresionante, trece şi prin Cairo. Aici, în cartierul copt, pot fi admirate lăcaşuri de cult foarte vechi: biserica „Sf. Varvara“ (care a adăpostit, până în anul 1000, moaştele sfintei), biserica „Sf. Gheorghe“ (unde se află şi în prezent moaştele sfântului), biserica El Muallaka (suspendată deasupra intrării în anticul Babylon), biserica „Sf. Serghie“ (unde se găsesc moaştele sfântului, lăcaşul având la temelie o peşteră în care, conform tradiţiei copte, a poposit Familia Sfântă). Tot în sectorul creştin al capitalei poate fi vizitat Muzeul Copt, unde sunt expuse obiecte cultice, opere de artă şi străvechi documente creştine de mare însemnătate. În secolul al VII-lea, populaţia Egiptului creştin atingea aproximativ 9.000.000 de persoane. Presiunile cuceritorilor arabi au dus la convertiri masive la mahomedanism, ajungându-se, la începutul secolului al XX-lea, la aproximativ 700.000 de creştini copţi. Din cauza distrugerilor din anii 600, au rezistat până în zilele noastre vechi lăcaşuri de cult construite în zone muntoase şi stâncoase, greu accesibile (cum este şi Mănăstirea „Sf. Ecaterina“, din Muntele Sinai).

Prețul întregului pachet se ridică la valoarea de … Euro.

Avansul minim obligatoriu … euro de persoană se va plăti la înscriere odată cu închierea contractului.

PLATA FINALĂ A PELERINAJULUI SE VA FACE PÂNĂ ÎN 14 IANUARIE 2019.

Supliment CAMERĂ SINGLE 285 EURO.

Reducere copil 2-12 ani: – 50 euro (valabilă în cazul cazării cu 2 adulți în cameră)

Ziua I: ÎNTÂLNIRE pe AEROPORTUL INTERNAȚIONAL AVRAM IANCU din CLUJ-NAPOCA SÂMBĂTĂ 2 FEBRUARIE 2019 la ora 07.00 DIMINEAȚA-OBLIGATORIU. Decolare spre ISTANBUL cursa HK 49 la ora 09.45 şi sosire pe aeroportul din Istanbul la ora 12.25. Decolare spre Cairo-Egipt cursa HK 49 la ora 19.10 şi sosire pe aeroportul din Cairo la ora 20.25. Transfer la hotel 4* – Cairo, cazare şi cină.

ZIUA II: DUMINICĂ: Mic dejun. Vizitarea platoului GIZA, unde se găsesc cele 3 piramide şi Sfinxul. Muzeul de Egiptologie(opțional și în funcție de timp), vizitarea Mănăstirii Sfântului Macarie (moaştele Sf. Macarie Egipteanul, Sf. Macarie Alexandrinul, Sf. Macarie Cetăţeanul, mormântul şi o parte din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul. Manastirea Sfântului Paisie cel Mare (moaştele Sf. Paisie cel Mare), Mănăstirea El Surian (copacul Sf. Efrem Sirul şi părticele din mai multe sfinte moaşte), Manastirea El Paramous (moaştele Sfinților Maxim şi Dometie, Moise cel Negru şi ale Sf. Gheorghe). Deplasare spre Alexandria. Cină şi cazare hotel – Alexandria.

ZIUA III: LUNI: Mic dejun. ALEXANDRIA – Catedrala închinată Sfântului Apostol Marcu (moaştele Sf. Ap. Marcu, mormântul Sf. Ap. Marcu, moaştele martirilor din El Fayoum, episcopul Dioscor), oprire lângă Biblioteca din Alexandria, locul celebrului Far considerat una din cele 7 minuni ale lumii),  Mănăstirea Sfântul Mina (moaştele Sf. Mina şi ale papei Chiril al VI-lea). Cină şi cazare hotel 4* – Cairo.

ZIUA IV: MARŢI:Mic dejun. Deplasare spre El Fayoum. Mănăstirea El-Azab(moaştele Sf. Abraam, episcop al Fayoum-ului, o parte din Sfânta Cruce precum şi alte sfinte moaşte printre care Sf. Gheorghe, Sf. Ştefan, Sf. Marcu), Mănăstirea Sf. Arhanghel Gavriil (Deir El-Malak), construită în sec VII., Mănăstirea Sfintei Fecioare El Hamamat. Cazare şi cină hotel – El Menia.

ZIUA V: MIERCURI: Mic dejun. Se vor vizita mănăstirile: Mănăstirea El Mouharak(singura mănăstire binecuvântată de Pruncul Iisus, situată chiar în centrul Egiptului, după cuvântul Scripturii care zice: în mijlocul Egiptului să fie un altar al Domnului), Mănăstirea Drunka (ultimul loc unde a stat Sf. Familie în timpul exilului în Egipt. Aici au loc dese apariţii ale Maicii Domnului). Cină şi cazare la hotel în Luxor.

ZIUA VI: JOI: Mic dejun. Plecare ora 07:00. Se vizitează Monumentele antice de pe malul vestic al Niluluimormintele faraonilor din Valea Regilor cu o vechime de peste 3.000 de ani, impresionantul Templu al Reginei Hatshepsut de la Deir el Bahri, Coloşii lui Memnon – statui gigantice ce străjuiau odinioară intrarea în templul lui Amenhotep al III-lea templele de pe malul estic al Nilului Templul Karnak, dedicat zeului Amon-Ra. Deplasare către Hurghada. Cină şi cazare la hotel în Hurgada.

ZIUA VII: VINERI: Mic dejun. Mănăstirea Sfântul Pavel (sec. V) – moaştele Sfântului Pavel Tebeul şi Mănăstirea Sfântului Antoniecel Mare (sec. IV) – mormântul în care se odihneşte Sfântul Antonie cel Mare. Deplasare spre Ein Sokhna. Cină şi cazare la hotel în Ein Sokhna.

ZIUA VIII: SÂMBĂTĂ: Mic dejun. Deplasare spre Peninsula Sinai către Muntele Sinai. (Drumul dureaza aproximativ 10 ore de mers cu autocarul) Cină şi cazare hotel 3* St. Catherine

ZIUA IX: DUMINICĂ: Dimineața în jurul orei 01.00 se va urca pe Muntele Sinai(2285 metri) – locul în care Moise a primit Tablele Legii. Urcarea este opțională. Cine nu doreste sau nu poate depune efort fizic rămâne cazat în cameră. (pentru munte: lanternă, rucsac, fes, încălțăminte si îmbrăcăminte adecvată). Cine nu urcă pe munte poate participa la Sfânta Liturghie la mănăstire. Mic dejun la hotel, apoi se vizitează Mănăstirea Sfânta Ecaterina (moaştele Sfintei Ecaterina, Rugul Aprins, Osuarul – moaştele Sfântului Ştefan Sinaitul). Deplasare către Cairo. Cină şi cazare la hotel 4* în Cairo.

ZIUA X: LUNI: CAIRO-ZONA CREŞTINĂ– Mic dejun. Zi dedicată vizitării locurilor prin care Sfânta Familie a trecut în timpul fugii în Egipt. Biserica Fecioarei Maria din El Zeitoun, construită după ce Fecioara Maria i-a apărut Paşei Khalil Ibrahim şi i-a cerut să construiască o biserică, promiţându-i acestuia că îşi va face apariţia în acel loc timp de 50 de ani, El Muallaka (Biserica Suspendată), dedicată Sfintei Fecioare, Biserica Sfântul Gheorghe (moaştele Sf. Gheorghe, temniţa şi uneltele de tortură ale Sf. Gheorghe, lanţul Sf. Gheorghe), Biserica Sfântul Serghie si Vah (moaştele Sfinţilor Serghie şi Vah şi ale Sfântului Bashnouna, la baza altarului se găseşte peştera ce a adăpostit Sfânta Familie; Biserica Sfântul Mercurie, construită în sec VI care adăposteşte moaştele Sfântului Mercurie,  Biserica Maadi, loc unde a poposit Sfânta Familie. Cină şi cazare la hotel 4* în Cairo.  Opţional ora 22.00 – plimbare pe Nil  cu un vas de croazieră, cină şi program artistic specific egiptean (2 ore / 40 EURO).

ZIUA XI: MARŢI: Mic dejun matinal. Transfer către aeroportul din Cairo, prezenţa obligatorie la ora 07.00 dimineaţa decolare spre Istanbul, cursa HK49 la ora 09.35 aterizare la ora 13.05 în Istanbul. Decolare din Istanbul la ora 19:50, cursa HK49. Sosire pe Aeroportul Avram Iancu din Cluj-Napoca la ora 20:35.

Preţul include:

·   Bilet de avion TURKISH AIRLINES – Cluj-Napoca-Istanbul-Cairo, Cairo-Istanbul-Cluj-Napoca;

· Taxele de aeroport şi bagajele;

Bagaje: bagajul de cală (1 bucată) maxim 40 kg/persoană, bagajul de mână maxim 8 kg/persoană – dimensiuni 55x40x23 – (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite)  

· transport cu autocar de 50 locuri cu aer condiţionat în Egipt

· 10 nopți de cazare în camere duble şi triple hoteluri 3 și 4* (4 nopţi în Cairo; 1 noapte în Alexandria, 1 noapte El Menia, 1 noapte Hurghada; 1 noapte El Sokhna ; 1 noapte Luxor, 1 noapte Sf. Ecaterina) – clasificare locală

Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Egipt

·  Masa (bufet) în regim demipensiune (mic dejun şi cină)

·  Preot însoţitor: 

· Ghid egiptean vorbitor de limbă română

· intrările la obiectivele cu caracter religios și turistic

· viza pentru Egipt.

Preţul nu include:

 Asigurarea medicală de sănătate 55 de lei indiferent de vârstă(OBLIGATORIE).

 – Asigurare STORNO și MEDICALĂ 102 lei de persoană(OPȚIONALĂ- DAR RECOMANDATĂ)

  –  Supliment SINGLE 285 EURO

· intrările opţionale;

· tips-bacșiș (40 EURO) – obligatoriu pentru șofer, ghid, personal hotelier – se plăteşte reprezentantului agenţiei

Plimbarea pe Nil  cu un vas de croazieră, cină şi program artistic specific egiptean (2 ore / 40 EURO).

ACTE NECESARE:

Paşaport valabil minim 6 luni de la data întoarcerii în ţară

  Pentru înscriere: avans minim 350 Euro/pers., copii după cartea de identitate şi paşaport

NOTĂ:

·  Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Egipt

•   Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure.

Pin It on Pinterest

Share This