Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează, în perioada 14 – 24 OCTOMBRIE 2026, Pelerinaj circuit în Grecia.
Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou, Sf. Ioan Rusu şi mulţi alţii. Timp de 11 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate.
ZIUA 1: (miercuri 14 octombrie 2026) Prezența la ora 08.30 iar plecarea la ora 09.00 de la Sala Sporturilor Horia Demian de la Cluj-Napoca – Alba Iulia – Sibiu – Rm. Vâlcea- București(cazare hotel);
ZIUA 2: (joi 15 octombrie 2026) Plecarea din București(ora 05.00 DIMINEAȚA) – Giurgiu – Ruse – Bulgaria – vizităm Mănăstirea Souroti(Moaştele Sf. Arsenie Capadocianul şi Mormântul Sfântului Paisie Aghioritul). Cazare şi cină în orașul Tesalonic;
ZIUA 3: (vineri 16 octombrie 2026) Deplasare spre Ouranopoli – croazieră pe lângă Sfântul Munte Athos (3 ore) (se admiră mănăstirile: Dohiariu, Xenofont, Sfântul Pantelimon, Xiropotamu, Simonos Petra, Grigoriu, Dionisiu, Sfântul Pavel şi Schitul Sfânta Ana).Thesalonic unde vom vizita: Biserica Mitropolitană cu moaştele Sf. Dimitrie – Izvorâtorul de Mir. Cazare şi cină în Paralia Katerini;
ZIUA 4: (sâmbătă 17 octombrie 2026) Complexul monastic de la Meteora(vizităm 2-3 mănăstiri în funcție de timp). Cazare la Kalambaka.
ZIUA 5: (duminică 18 octombrie 2026) Catedrala mitropolitană(moaștele Sf. împărătese Teodora), biserica Sf. Ier. Spiridon(închinare la moaștele întregi ale Sf. Spiridon). Cazare în localitatea Preveza/Amfilochia(Marea Ionică)
ZIUA 6: (luni 19 octombrie 2026) Închinare la capul Sf Ap. Andrei la catedrala din Patra – Insula Kefalonia- Mănăstirea Sfântul Gherasim din Kefalonia(tămăduitor al bolnavilor mintali și al îndrăciților). Cazare în Kefalonia.
ZIUA 7: (marți 20 octombrie 2026) Participare la Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Gherasim de Kefalonia. Biserica Adormirea Maicii Domnului Fidoussa din Markopoulos – Canalul Corint. Cazare în oraşul Loutraki.
ZIUA 8: (miercuri 21 octombrie 2026) Insula EGHINA (moaştele Sf. Nectarie Taumaturgul)- Mănăstirea Sfânta Irina Hrisovalantou. Cazare la Nea Makri
ZIUA 9: (joi 22 octombrie 2026) Mănăstirea Buna Vestire de la Nea Makri unde ne vom închina la moaștele SFÂNTULUI EFREM cel NOU grabnic ajutătorul și tămăduitorul. Mănăstirea Sfântului Efrem cel Nou este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din Grecia şi totodată una dintre cele mai vechi mănăstiri din Attica. În vechime, mănăstirea era populată de o mulţime de călugări, mulţi dintre ei fiind martirizaţi de către păgânii otomani. Aici, vreme de mai bine de 27 de ani, Sfântul Efrem cel Nou va lua urma lui Hristos întru toate, atât în vieţuire curată, cât şi în pătimire înfricoşătoare. Mănăstirea Kato Xenia(Brâul Maicii Domnului). Cazare la Tesalonic.
ZIUA 10: (vineri 23 octombrie 2026) Bulgaria – Catedrala patriarhală Sfântul Alexandru Nevski a Bisericii Ortodoxe Bulgare – plecare spre România – Bucureşti(cazare aprox. ora 22.00)
ZIUA 11: (sâmbătă 24 octombrie 2026) : În cursul serii vom ajunge la Cluj-Napoca(aprox. orele 18.00 – 19.00).
Preţ: 950 Euro/persoană
Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care calătoresc singure. Acestea își vor găsi persoană cu care să stea în cameră, vor plăti cameră în regim Single sau vor sta trei persoane în cameră.
Preţul include:
- Transport cu AUTOCAR 50 locuri
- 8 cazări la hotel 3* și 4* în Grecia
- „Taxa de rezistență la schimbări climatice”
- mic dejun și cină incluse în Grecia
- Ferry-boat-uri: Pireas-Eghina(dus-întors),Igumenița-Corfu(dus-întors), Kilini– Poros – Kefalonia
- Ghidaj și asistență religioasă: PR. DOBOCAN FLORIN CONSTANTIN
Preţul nu include:
- Asigurarea medicală în funcție de vârstă(OBLIGATORIE)
- Asigurarea STORNO în funcție de vârstă(OPȚIONALĂ)
- Intrarea la obiective turistice(aproximativ 15 EURO/persoană – TOTAL)
- Două cazări la hotel în Bucuresti 270 ron de persoană(dus-întors cu mic dejun), single 220 RON /persoană
Consiliul Local București a aprobat noua taxă municipală pentru Bucuresti, în valoare de 10 lei/turist/noapte (2 nopți-20 ron)
- Croaziera pe lângă Sfântul Munte Atos aproximativ 30 euro de persoană(opțional)
- SUPLIMENT la cameră SINGLE 350 EURO în Grecia.
- Acte necesare: Cartea de identitate sau pașaport.
- *Urcarea și aşezarea în autocar se va face în ordinea înscrierii în lista oficială ca urmare a rezervării locului prin achitarea avansului de 300 euro/persoană.
- *Intrarea pe teritoriile Bulgariei şi Greciei se face pe baza cărţii de identitate sau a paşaportului.
