mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează, în perioada 4 – 17 iulie 2017, Pelerinaj circuit în Grecia și  Insula Tinos, care își propune ca itinerar vizitarea principalelor repere din istoria și spiritualitatea Greciei. Pelerinajul va include și o croazieră în jurul Muntelui Athos și o vizită de reculegere la Mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul din Mănăstirea Souroti.

        Vă propunem un circuit deosebit, în care vom avea parte de cele mai profunde popasuri duhovniceşti, vom cinsti sfintele moaşte ale multor sfinţi făcători de minuni şi grabnic ajutători, vom putea participa la sfintele slujbe, vom avea posibilitatea să admirăm peisaje deosebite şi să ne încărcăm duhovniceşte mergând pe urmele unor mari sfinţi precum Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Nectarie, Sfântul Mucenic Ioan Rusu, Sfântul Cuvios Efrem cel Nou şi mulţi alţii. Timp de 12 zile vom afla multe detalii din vieţile sfinţilor pe care îi vom vizita la ei acasă, ne vom putea ruga şi le vom încredinţa probleme şi grijile fiecăruia dintre noi. Ne vom întoarce acasă, mai îndreptaţi, mai înduhovniciţi, plini de bucurii sfinte pentru a putea împărtăşi celor dragi câte o picătură din acest balsam duhovnicesc al rugăciunilor împlinite, cu bucuriile pe care sfinţii ştiu să ni le facă, rugându-i să ne ocrotească şi să ne rânduiască alte vizite şi cu alte prilejuri binecuvântate.

Prețul întregului pachet se ridică la valoarea de 615 EURO.

Camera Single 265 EURO

Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care calătoresc singure. Acestea își vor găsi persoană cu care să stea în cameră, vor plăti cameră în regim Single sau vor sta trei persoane în cameră.

Pelerinajul se va desfășura astfel:

ZIUA 1: 4 iulie ( MARȚI) Cluj-Napoca (prezența OBLIGATORIE la ora 10. 30 dimineața la SALA SPORTURILOR HORIA DEMIAN Cluj-Napoca)  – Alba Iulia –  Bucureşti – Giurgiu- Ruse – Sofia- Kulata – Promahonas

ZIUA 2: 5 iulie ( MIERCURI) Ouranopolis – Croazieră în jurul Sf. Munte Athos. Cazare și cină Ouranopolis sau în apropiere.

ZIUA 3: 6 iulie (JOI)  Mic dejun. Mănăstirea Anastasia Romana (moaștele Sf. Anastasia Vindecătoarea și a Sf. Ier. Teona). Mănăstirea Souroti (Mormântul Sf. Cuvios Paisie Aghioritul) – Tesalonic: Biserica cu moaștele Sf. Dimitrie Izvorâtorul de mir, Biserica Sf. Sofia (moaștele Sf. Ierarh Vasile Mărturisitorul), Biserica Sf. Teodora (moaștele Sf. Cuv. Teodora și a Sf. Cuv. David din Tesalonic) –Cazare și cină Paralia Katerini.

ZIUA 4: 7 iulie (VINERI) Mic dejun. Mănăstirea Kato Xenia (Brâul Maicii Domnului) – Insula Evia (moaștele Sf. Ioan Rusu) – Cazare și cină Atena.

ZIUA 5: 8 iulie (SÂMBĂTĂ) Mic dejun. Insula Eghina (moaștele Sf. Nectarie Taumaturgul) – Mănăstirea Sf. Efrem (moaştele Sf. Efrem cel Nou). Cazare și cină Atena.

ZIUA 6: 9 iulie (DUMINICĂ) Mic dejun. Atena – Insula Tinos: Mănăstirea Sfintei Cuvioase Pelaghia, Biserica Maicii Domnului EVANGHELISTRIA cu Icoana Buneivestiri – Megalohari (”Cea plina de har”). Cazare și cină Insula Tinos

Ziua 7: 10 iulie (LUNI) Participare la Sf. Liturghie. Mic dejun. Timp liber în Insula Tinos. Cazare și cină Insula Tinos.

ZIUA 8: 11 iulie (MARȚI) Mic dejun. Plecare spre Portul Rafina. Mănăstirea Sf. Cuvios Luca din Beotia (patrimoniu UNESCO, una dintre cele mai importante monumente de arta bizantina din Grecia. Teba (Thiva) – Mormântul Sf. Ap. și Evanghelist Luca. Cină și cazare Nea Makri.

ZIUA 9: 12 iulie (MIERCURI) Mic dejun. Canalul Corint, Mănăstirea Sf. Patapie (moaştele Cuv. Patapie Tămăduitorul și moaștele Sfintei Ipomoni), Mănăstirea Mega Spileo – Patras (Catedrala cu moaștele Sf. Ap. Andrei) – Cazare și cină în zona Patras.

ZIUA 10: 13 iulie (JOI) Mic dejun. Igumenița – Insula Corfu – Catedrala Sf. Spiridon (moaştele Sf. Spiridon) Biserica Mitropolitană (moaştele Sf. Împărătese Teodora). Cazare și cină în Insula Corfu.

ZIUA 11: 14 iulie (VINERI) Mic dejun. Igumenița – Complexul Monastic de la Meteora. Cazare și cină la Kalambaka.

ZIUA 12: 15 iulie (SÂMBĂTĂ) Mic dejun. Kalambaka – Mănăstirea Sf. Dionisie Olimpianul- Mănăstirea Sf. Efrem Sirul-Katerini. Cazare și cină Paralia Katerini.

ZIUA 13: 16 iulie (DUMINICĂ) Mic dejun. Mănăstirea RILA (închinare la moaștele Sf. Ioan de Rila făcătorul de minuni). Cazare la București.

ZIUA 14: 17 iulie (LUNI) Sosire în Cluj-Napoca în 17 iulie  2017 în cursul serii (aproximativ orele 18.30).

Preţul include:
• Transport cu autocar clasificat 3*
• 11 cazări la hotel 3*
• demipensiune(mic dejun și cină)
• Ghidaj şi asistenţă religioasă: PROTOSINGHEL ANASTASIE DE LA MĂNĂSTIREA FLOREȘTI – CLUJ-NAPOCA telefon 0723425383 sau 0743125382(Povarnă Alexandru Lucian).

 

Preţul nu include:
• Asigurarea medicală 48 de lei indiferent de vârstă(OBLIGATORIE)

Asigurarea STORNO și MEDICALĂ 68 lei de persoană(OPȚIONALĂ)
• Intrarea la obiectivele turistice aprox. 15 euro
• Croaziera în jurul Sf. Munte Athos aprox. 20 euro
• Ferry-boat Insulele Evia, Eghina,Tinos şi Corfu aprox. 100 euro

Cazarea la București 65 lei/persoană(fără mese).

Acte necesare:carte de identitate.

Pin It on Pinterest

Share This