mobil: 0723.583.822; tel: 0264.431.020 pelerinaje@mitropolia-clujului.ro

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, prin Centrul de pelerinaje „Renașterea”, organizează în perioada 17 – 24 octombrie 2017, un Pelerinaj în Israel și Iordania. Pelerinajele își propun să refacă geografia locului în care a predicat și învățat Mântuitorul Hristos, ca un drum inițiatic pentru fiecare creștin, care se angajează în descoperirea rădăcinilor profunde ale credinței.

Prețul întregului pachet se ridică la valoarea de 860 Euro.

Camera SINGLE 280 EURO/PERSOANĂ.

Agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care calătoresc singure. Acestea își vor găsi persoană cu care să stea în cameră, vor plăti cameră în regim Single sau vor sta trei persoane în cameră.

Pretul include:

– Bilete de avion Wizz Air cu toate taxele incluse de la Cluj-Napoca – Tel-Aviv și retur

– asistență în aeroport la sosire și plecare.

– 7 nopti servicii de hotel: 2 nopți în Tiberias + 2 nopți în  Iordania(AMAN)  + 3 nopți în Betleem .

– 2 mese zilnic, conform programului (bufet suedez – dimineața și seara)

– autocar modern cu aer condiționat, conform programului în Israel și Iordania.

– ghid de limbă română în Israel și Iordania specializat în acțiuni turistice și pelerinaje.

– taxa de intrare și ieșire din Iordania.

– intrare liberă la obiectivele prevăzute în program, în Israel și Iordania.

Preot însoțitor din țară:

 Bagaje: bagajul de cală (1 buc.) max. 23 kg/pers., bagajul de mână max. 10 kg/pers. (fără lichide, cosmetice, obiecte tăioase sau ascuţite), dimensiunea bagajului de  mână nu trebuie să depășească 56x45X25 CM.

Prețul nu include:

– tips(bacșiș – Obligatoriu) pentru Ghid și șofer 30 EURO în Israel, 10 EURO în Iordania.

– asigurare medicală 39 de lei indiferent de vârstă(OBLIGATORIE)

– asigurare STORNO 55 lei (OPȚIONALĂ)

 

 Acte necesare:

– Paşaport valabil încă 6 LUNI de la data plecării din țară.

ITINERARIUL PELERINAJULUI:

Ziua 1: (PREZENȚA OBLIGATORIE MARȚI 17 octombrie 2017 LA ORA 04.00 DIMINEAȚA) pe Aeroportul Internațional Avram Iancu din CLUJ-NAPOCA. DECOLARE din Cluj-Napoca la ora 06.00 și aterizare la Tel-Aviv la ora 09.00. Deplasare pe coasta Mediteranei la Haifa, splendid oraş-port la Mediterană, al treilea oraş ca mărime din Israel, aflat într-un mare golf la poalele Muntelui. Vom privi Templul Cultului Bahai, cu grădinile pe terase suspendate – sit Patrimoniu UNESCO, superioare grădinilor de la Versailles. Cana Galileii -vizitarea bisericii unde a avut loc prima minune a Domnului Hristos – transformarea apei în vin. Cazare şi cină în Tiberias-Hotel 4*.

Ziua 2: Mic dejun. Deplasare la Muntele Tabor. Vizitarea Bisericii Ortodoxe ridicată pe locul unde s-a petrecut Schimbarea la Faţă a Domnului. Nazaret, vizitarea Bisericii Catolice Buna Vestire, ridicată pe locul casei Sf. Ioachim şi Ana şi a Bisericii Ortodoxe Sf. Gavriil, ridicată pe locul izvorului Sfintei Fecioare Maria. Capernaum – supranumit „Oraşul Domnului”, Tabgha unde Iisus a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, Muntele Fericirilor – locul unde Mântuitorul a rostit Fericirile. Opțional și în funcție de timp plimbare cu o copie a „bărcii lui Iisus”, pe apele Mării Galileii.Vizită la Caprice-fabrica de aur și diamante. Cină şi cazare hotel 4* în Tiberias.

Ziua 3: Mic dejun. Deplasare la Ben She”an (Decapolis), trecând din Israel în Iordania. Ne îndreptăm spre Jerash (anticul Gerasa), important oraş din perioada romană. Vizitarea vechiului oraş – Forumul Oval, templul lui Zeus şi Artemis, biserici creștine şi teatre. Aman, capitala Iordaniei, numită în antichitate Philadelphia. Tur panoramic al oraşului Aman cu Citadela, Amfiteatrul roman cu 6000 de locuri, zonele noi moderne şi vizită în oraşul vechi. Cină şi cazare în Aman hotel 3*.

Ziua 4: Mic dejun. Ne îndreptăm spre Muntele Nebo de unde Moise a văzut Pământul Făgăduinţei. Continuăm cu Madaba-oraşul mozaicurilor pentru a vizita Biserica Ortodoxă Sf.Gheorghe, cuprinzând un mare mozaic cu cea mai veche hartă a Ţării Sfinte cu centrul la Ierusalim. Deplasare la Petra. Vizitarea extraordinarei capitale a Nabateenilor . Ne vom opri în special pentru a vizita Tezaurul Al Khazanek şi Amfiteatrul. Petra a fost inclusă prin vot universal în anul 2007 în rândul celor 7 minuni ale lumii antice şi moderne. Părăsim Petra şi trecând peste Valea lui Moise, revenim la Aman. Cină şi cazare hotel 3*.

Ziua 5: Mic dejun. Deplasare spre graniţă şi vom trece în Israel în dreptul oraşului Ierihon-cel mai vechi oraş din lume. Prima oprire va fi la Qumran la Marea Moartă. Scurtă oprire la magazinul cu produse cosmetice. Intrare în oraşul Ierihon-vizită la M-stirea grecească cu „Dudul lui Zaheu” şi la Biserica Românească. Continuarea drumului în deșert pînă la Hozeva pentru vizitarea Mănăstirii Sf.Gheorghe cu moaștele Sf.Ioan Iacob Românul de la Neamț. Cină şi cazare hotel 4* în Bethleem.

Ziua 6: Mic dejun. Bethleem. Vizitarea Bisericii Ortodoxe ridicată pe locul unde S-a născut Domnul Hristos, apoi a Bisericii Catolice. Grota Laptelui. Continuarea călătoriei în deșert cu minibuse arabe până la Mănăstirea Sf.Sava și la Mănăstirea Sf.Teodosie. Ierusalim – intrare prin Poarta Sf. Ştefan, parcurgerea pe jos a Drumului Crucii până la Sfântul Mormant și închinare în Sfântul Mormânt al Domnului Hristos. Urcare pe Golgota, Piatra ungerii, vizitarea paracliselor sfinte din Biserica Sf. Mormânt. Cină şi cazare hotel 4* în Betleheem.

Ziua 7: Mic dejun. Muntele Măslinilor–se vor vizita: M-stirea rusească a Înălțării Domnului de pe Eleon, Biserica Pater Noster (Tatăl Nostru), Biserica Dominus Flevit (Domnul a plâns), Grădina Ghețimani cu Biserica Naţiunilor, Mormântul Maicii Domnului şi Peştera Ghețimani, urcăm pe Muntele Sion la Biserica Adormirii Maicii Domnului, Foişorul „Cina cea de Taină”, Mormântul psalmistului David. Zidul Plângerii. Vizită la Biserica românească din Ierusalim. Cină şi cazare hotel 4* în Betleheem.

Ziua 8. Mic dejun matinal. Deplasare la Aeroportul Ben Gurion de unde vom decola spre CLUJ-NAPOCA la ora 10.00 și vom ajunge la ora 13.00.

                                     

 We cannot display this gallery

 

Pin It on Pinterest

Share This